Traficul de la Vama Isaccea nu a fost afectat de protestul agricultorilor și transportatorilor

Credit Photo: Radio Delta

 


Traficul prin Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea nu a fost afectat și s-a desfășurat în condiții normale, ieri, în contextul protestului agricultorilor și transportatorilor desfășurat pe Șoseaua Portului, ce face legătura între P.T.F. Isaccea și E 87, după cum ne-a transmis Garda de Coastă.


Mai exact, conform aplicației Traficonline de pe site-ul Poliției de Frontieră Române (politiadefrontiera.ro), traficul de persoane și autoturisme prin PTF Isaccea a înregistrat 10 minute de așteptare pentru persoane și autoturisme, pe ambele sensuri de circulație.


Potrivit sursei, efectivele Ministerului de Interne se află permanent la datorie în sprijinul comunității pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, fluidizarea traficului și intervenție în caz de necesitate, fiind vorba de efective ale Poliției Române, Jandarmeriei Române și Poliției de Frontieră prezente pentru siguranța cetățenilor.


Sfatul autorităților este ca populația să respecte recomandările forțelor de ordine pentru soluționarea oricăror situații, în mod optim și în cel mai scurt timp.


(surse info, foto : informare de presă Garda de Coastă, politiadefrontiera.ro)