Credit Photo: Radio Delta
Scăderea valorii punctului atât în medicina de familie cât şi în cea de specialitate în condiţiile în care salariile, preţul utilităţilor, al materialelor sanitare, al obligaţiilor către bugetul consolidat al statului au crescut, va determina o scădere a calităţii actului medical, avertizează Colegiul Medicilor Tulcea (CMT), situația în județul nostru fiind și mai dificilă din cauza numărului mic de medici de familie şi medici specialişti, conform ultimului comunicat de presă emis de CMT.
Din cei 133 medici de familie necesari asigurării asistenţei medicale în judeţul Tulcea, în prezent sunt doar 77 de medici, astfel încât un medic de familie are o capitaţie mult mai mare decât cei 2.200 pacienţi, conform prevederilor actuale și în această situaţie, acești medici vor fi depunctați, deci muncă mai multă şi bani mai puţini pentru majoritatea medicilor tulceni care deservesc populaţia din 2-3 localităţi.
Potrivit sursei, această scădere a veniturilor s-a făcut de CNAS fără consultarea partenerilor instituţionali, Colegiul Medicilor afirmându-şi disponibilitatea de a participa la dezbaterile organizate pentru identificarea de soluţii care să dezamorseze situaţia actuală.
În plus, Colegiul Medicilor Tulcea a menționat că este de neadmis şi anularea indemnizaţiei pentru condiţiile deosebite de muncă de care beneficiază medicii din Delta Dunării, dar în urma discuţiilor deja purtate pe acestă temă, s-a înţeles că este o greşeală de redactare ce va fi corectată.
„Suma de 45 de lei pentru o consultaţie care presupune, pe lângă actul medical, prescripţia pentru medicamente, scrisoare medicală, înregistrare în SIUI este insuficientă şi va creşte migraţia medicilor către privat. …
Considerăm că dialogul CNAS cu organizaţiile profesionale ale medicilor, cu CMR în primul rând, ar putea debloca situaţia şi ar putea face o analiză pertinentă a ceea ce înseamnă în prezent asistenţa medicală a populaţiei României, astfel încât sănătatea să nu fie” ruda săracă” a bugetului acestei ţări”, mai scrie în comunicatul de presă CMT.
În ceea ce privește deblocarea angajărilor în sistemul sanitar, decisă de MInisterul Sănătății, Colegiul Medicilor Tulcea salută decizia, dar rămâne de văzut câţi din cei 35 de medici specialişti solicitați vor veni la Tulcea, în condițiile în care judeţele care nu sunt Centre Universitare au o slabă acoperire a reţelei medicale de specialitate şi este cunoscut faptul că în ultimul timp, pentru a atrage medici specialişti, comunităţile locale suplimentează din veniturile proprii remuneraţia medicilor.
(surse info , foto : comunicat de presă CMT, cmdtulcea.ro, fb ColegiulMedicilorDinRomania)