Consiliul Județean Tulcea organizează pe 24 ianuarie spectacolul “Hai, tulceni, la hora mare!“

Consiliul Județean Tulcea organizează pe 24 ianuarie spectacolul “Hai, tulceni, la hora mare!“

Credit Photo: Tulcea News

Tulcenii sunt invitați pe data de 24 ianuarie 2024, începând cu ora 11.30, în Piața Civică din municipiul Tulcea, acolo unde Consiliul Județean Tulcea, alături de Primăria Municipiului Tulcea și Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei“, organizează spectacolul „Hai, tulceni, la hora mare!“, eveniment ce își propune să marcheze împlinirea a 165 de ani de la Mica Unire.


Spectacolul va fi deschis de artiștii Ansamblului „Baladele Deltei“ al Primăriei Municipiului Tulcea și va continua cu tinerii din cadrul Ansamblului „Danubius“ al Centrului Cultural „Jean Bart“.


De la ora 12.30, pe scena tulceană vor urca „Provincialii“, iar evenimentul se va încheia cu un inedit recital oferit de Florin Vasilică.


În fiecare an, pe data de 24 ianuarie, românii sărbătoresc Mica Unire (Unirea Principatelor Române): în anul 1859, provinciile române Moldova și Țara Românească au fost unite, ca urmare a dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn în cele două țări.


Pe 24 ianuarie sărbătorim, de fapt, primul pas concret făcut pentru înfăptuirea României Mari, care s-a finalizat apoi pe 1 Decembrie 1918.