„Primul student din familie” – program de susținere a tinerilor din mediul rural

„Primul student din familie” – program de susținere a tinerilor din mediul rural

Credit Photo: Radio Delta

Programul „Primul student din familie”, parte din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Universitar (PNRAU), (prevăzut în Legea învățământului superior nr. 199/2023,) ce va fi finanțat printr-un apel competitiv de proiecte din cadrul Programului Educație și Ocupare 2021 – 2027 și din bugetul de stat, a fost lansat în consultare publică, a anunțat Ministerul Educației.


Șansele tinerilor din mediul rural de a abandona învățământul superior sunt mai crescute în lipsa unor măsuri de integrare socială și academică în mediul universitar și de aceea este nevoie ca aceștia să fie sprijiniți să finalizeze studiile, conform unui comunicat de presă emis de ministerul citat, care subliniază astfel necesitatea acestui program, în contextul in care probabilitatea ca un prim student din familie să provină din mediul rural este cu cel puțin 50% mai mare decât din mediul urban.


În plus, existența unui absolvent de studii superioare în familie atrage o serie de beneficii pentru aceasta: creșterea calității vieții, creșterea gradului de implicare socială și creșterea veniturilor (prin comparație cu elevii care nu reușesc să-și continue studiile la universitate).


Creșterea accesului la învățământul superior al grupurilor subreprezentate/defavorizate, inclusiv prin sprijinirea și consilierea elevilor pentru a face tranziția de la liceu la universitate reprezintă o prioritate prevăzută în noile legi ale educației și a fost parte integrantă din Raportul final al proiectului „România Educată”,

scrie pe edu.ro


Potrivit sursei, prin acest apel de proiecte, cu sprijinul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, se vor finanța măsuri de prevenție, măsuri de intervenție și măsuri compensatorii, care să contribuie la crearea cadrului care permite acces echitabil la studii universitare de calitate, pentru orice tânăr, indiferent de mediul socioeconomic din care provine.


„Orice tânăr din România care își dorește să urmeze cursurile universitare și îndeplinește condițiile necesare ar trebui să poată să facă acest lucru. Prin lansarea în consultare publică a Programului «Primul student din familie», reafirm angajamentul Ministerului Educației de a îmbunătăți politicile de acces în învățământul superior și de a sprijini categoriile de elevi și studenți care au cea mai mare nevoie de susținere”,

a declarat Ministrul Educației, doamna Ligia Deca.


Bugetul total alocat apelurilor de proiecte este de 50 milioane euro, fără TVA, din care contribuția UE este de 42 milioane euro FSE+.


(surse info, foto : edu.ro, fb edu.ro)