Credit Photo: Tulcea News
Dragoș Simion este candidatul PSD pentru Primăria municipiului Tulcea. Anunțul a venit din partea președintelui organizației județene a PSD Tulcea, Horia Teodorescu.
“Am fost în mai multe ședințe ale Biroului Organizației Municipale PSD Tulcea, unde s-a analizat viitoarea candidatură pentru funcția de primar al municipiului Tulcea la alegerile din septembrie. Vreau să vă anunț că în urma discuțiilor s-a desprins ca viitor candidat al PSD la Primăria municipiului Tulcea în perioada domnului Dragoș Simion. Vreau să vă spun că nu doar Dragoș Simion va face parte din acest vâr de lance, venim cu propunerea unui tandem în această bătălie: Dragoș Simion – Andaluzia Luca, cu Simion candidatul la funcția de primar”, a spus Horia Teodorescu.
El a explicat că prin desemnarea lui Dragoș Simion cresc șansele ca PSD să câștige alegerile pentru Primăria Tulcea.
“M-a bucurat faptul că toți din Biroul Organizației municipale și în mod special Andaluzia Luca a înțeles că trebuie să optimizăm așa cum credem noi mai bine șansele pentru a câștiga alegerile din septembrie la Primăria municipiului Tulcea. Asta dă dovadă de maturitate, maturitate politică, maturitate umană, chiar dacă cei doi stăteau în poziții sensibil apropiate, oricare dintre ei putea să fie candidat, dar Anda a spus că putem optimiza, maximiza aceste șanse. Eu stau în această bătălie lângă Dragoș Simion, alături de voi toți”, a afirmat liderul PSD Tulcea.