Credit Photo: Tulcea News
Astăzi, prefectul Alexandru Dan Munteanu a avut o întâlnire cu Drew Beck, consilier în relațiile cu autoritățile civile române al Comandamentului pentru Europa și Africa al Armatei Statelor Unite ale Americii.
În cadrul întâlnirii discuțiile au vizat următoarele aspecte:
– informare oficială referitoare la procesul de rotație al forțelor Statelor Unite ale Americii de pe teritoriul României, proces aflat în derulare;
– evoluția situației din județul Tulcea cu privire la conflictul din Ucraina și impactul asupra locuitorilor județului;
– analizarea solicitării prefectului în vederea asigurării participării forțelor americane la unele ceremonii organizate de Instituția Prefectului-Județul Tulcea.