Situația Ucrainei, discutată la Tulcea

Situația Ucrainei, discutată la Tulcea

Credit Photo: Tulcea Noastra

Situația Ucrainei, discutată la Tulcea


 – Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a participat, astăzi, alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, la cea de-a șasea întâlnire a grupului de lucru SUA – România – Ucraina – Comisia Europeană – Republica Moldova, tema discuțiilor fiind asigurarea fluxurilor necesare transportului de cereale spre și dinspre Ucraina.


La ședința care a avut loc la sala „Mihail Kogălniceanu” a Consiliului Județean Tulcea au participat oficiali ai statului român, ai Republicii Moldova, ai Ucrainei, dar și ai Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, respectiv Comisiei Europene.


„Județul Tulcea, stimați invitați, joacă un rol important din punct de vedere strategic în acest moment delicat privind agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. Noi, cei de aici, din Tulcea, am fost întotdeauna în prima linie, din prima zi a acestui conflict, prin tot ce am putut noi să facem: mă refer la ajutoare, la faptul că am sprijinit logistic atât cât am putut Ucraina. Vă reamintesc că istoric, noi și Ucraina am fost legați de relații de prietenie, suntem înfrățiți cu Ismail și Odessa. Îmi exprim încrederea că în această ședință vor fi desprinse cele mai importante idei, astfel încât suportul pe care îl acordăm Ucrainei să fie la cel mai înalt nivel“, a transmis, în deschiderea ședinței, președintele Horia Teodorescu.


Articolul Situația Ucrainei, discutată la Tulcea apare prima dată în Tulcea noastra.