Credit Photo: Tulcea Noastra
APIA a ieșit în stradă, la proteste!
„Suntem solidari cu colegii din Centrele județene și locale APIA din ţara care, de ieri, au demarat protestele spontane, așadar funcționarii publici APIA TULCEA prin Centrul județean și Centrele locale APIA Măcin, Topolog, Baia, Horia și Tulcea au protestat astăzi în fața sediilor Apia în intervalul 11.00-12.00.
Revendicările noastre constau în:
-eliminarea inechităţilor salariale;
-încadrarea personalului într-un echivalent salarial corespunzător colegilor APIA CENTRAL, întrucât APIA este o singură Agenție.
Această cerinţă derivă din aspiraţia către un tratament echitabil ”LA MUNCĂ EGALĂ, SALARII EGALE” și FUNCȚIONARII APIA PRIMII LA OBLIGAȚII DAR ULTIMII LA DREPTURI, într-o instituție europeană cu 96% procent de absorbție fonduri europene, cu implicare și susținere directă a țăranului român, care acum efectuează plățile finale ale principalei scheme de plată, cât și a altor scheme de plăți pentru susținerea agriculturii Țării Românești!”
Dragoș CRIVAT, Lider sindicat APIA Tulcea, Vicepreședinte SINDICATUL NAȚIONAL APIA
Articolul APIA a ieșit în stradă, la proteste! apare prima dată în Tulcea noastra.