Delegație a Consiliului Județean Vâlcea, în vizită la Consiliul Județean Tulcea

Delegație a Consiliului Județean Vâlcea, în vizită la Consiliul Județean Tulcea

Credit Photo: Tulcea Noastra

Delegație a Consiliului Județean Vâlcea, în vizită la Consiliul Județean Tulcea



  • Ședința de lucru este parte a proiectului „Județul Vâlcea – Orizont 2030“,  implementat de Consiliul Județean Vâlcea.


Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni și administratorul public al județului Tulcea, Dumitru Mergeani, au participat, astăzi, începând cu ora 11.00, la o întâlnire cu o delegație a Consiliului Județean Vâlcea, condusă de vicepreședintele Florian Marin.


În cadrul discuțiilor, oficialii județului Vâlcea au fost interesați de un schimb de experiență pe teme administrative, cu accent pe atragerea de fonduri externe, respectiv digitalizarea sistemului public.


„Îmi exprim încrederea că ședința de astăzi va fi una cu efecte benefice (inclusiv pe termen scurt) pentru ambele părți. Pentru că dincolo de expertiza pe care o punem la dispoziție prin specialiștii echipei tulcene, putem beneficia de experiența adusă de omologii noștri din Vâlcea. Cooperarea interinstituțională nu poate avea decât efecte extraordinare pentru administrația publică locală, iar orice informație primită din partea colegilor din alte județe echivalează cu plus valoare adusă actului administrativ la nivel județean“, a transmis, în deschiderea ședinței, administratorul public Dumitru Mergeani.


„Ați făcut o alegere foarte bună venind la noi, pentru că avem aici, la Tulcea, o echipă foarte bună, foarte competitivă, care întotdeauna a identificat răspunsuri la orice problemă apărută“, a completat vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni.


În același context, vicepreședintele Consiliului Județean Vâlcea a discutat despre importanța cooperării în administrația publică, pentru creșterea calității actului administrativ, în special în domeniul atragerii de fonduri pentru dezvoltare.


„Și noi avem o echipă foarte bună, în special cea de proiecte, ne situăm pe primele locuri în țară la atragerea de fonduri europene și ne mândrim cu acest lucru“, a declarat Florian Marin.


Articolul Delegație a Consiliului Județean Vâlcea, în vizită la Consiliul Județean Tulcea apare prima dată în Tulcea noastra.