Credit Photo: Tulcea News
Județul Tulcea se va afla la sfârșitul acestei săptămâni sub două avertizări meteo, un cod galben de vânt și unul de portocaliu de viscol.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben, valabilă în perioada 24 noiembrie, ora 18.00 – 26 noiembrie, ora 18.00
Fenomenele vizate sunt precipitații însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, viscol.
În intervalul menționat, aria precipitațiilor se va extinde și va cuprinde regiunile sudice și sud-estice, unde se vor acumula cantități de apă însemnate de 25…30 l/mp și pe arii restrânse de peste 40…50 l/mp.
Vor fi ploi, dar treptat începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (25/26 noiembrie) acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare. Vântul se va intensifica îndeosebi în sudul Moldovei, jumătatea de est a Munteniei și Dobrogea, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură. Vor fi rafale în general de 60…75 km/h, intervale cu viscol și vizibilitate scăzută.
De asemenea, ANM a emis și o avertizare cod portocaliu de viscol, valabilă în perioada 26 noiembrie, ora 02:00 – 26 noiembrie, ora 16:00.
În intervalul menționat în județele Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța va ninge și va fi viscol. Vântul va avea intensificări susținute cu rafale de 75…85 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 metri.