Credit Photo: Radio Delta
Ministerul Educației invită unitățile de învățământ preuniversitar să inițieze proiecte de prevenire a violenței și a infracțiunilor în mediul școlar, a transmis azi Guvernul României.
În acest sens, sunt alocate peste 1,4 mil de lei (1.407.473 de lei) pentru cel puțin 250 de școli cu un număr estimativ al beneficiarilor de 20.000 de elevi și 10.000 de părinți.
Până pe data de 10 decembrie 2023, unitățile de învățământ se pot înscrie la Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE), instituții ce vor selecta unitățile de învățământ și vor sprijini desfășurarea activităților, după cum a anunțat Ministerul Educației, care încurajează parteneriatele cu organizații nonguvernamentale, instituții publice și alte entități.
Programul de prevenire a violenței și a infracțiunilor în școli se va desfășura pe parcursul anului școlar 2023-2024 iar bugetul maxim care poate fi alocat unei unități de învățământ este de 4.000 de lei.
Bugetul total al programului este alocat de Ministerul Educației, prin Mecanismul Național de Susținere a Prevenirii Criminalității gestionat de Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.
(surse info, foto : fb guv.ro, fb edu.ro)