Credit Photo: Radio Delta
Printr-un proiect ce a primit votul Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură din Camera Deputaților s-a creat regimul legal pentru realizarea în colaborare de lucrări de reabilitare sau de modernizare pe sectoare de drum aflate în intravilanul/extravilanul unor localități, a anunțat azi, deputatul de Tulcea, George Șișcu, în calitate de membru al Comisiei pentru Transporturi.
Este vorba de un pas înainte în ceea ce privește una dintre marile preocupări ale acestor ani în Parlamentul României și anume aceea de a adapta legislația pentru a ușura cât mai mult implementarea de investiții atât de necesare fiecărei localități, în condițiile în care sunt nenumărate cazuri în care asocierile între localități învecinate sau județe sunt pur și simplu nereglementate de lege și le împiedică să demareze proiecte comune.
Potrivit deputatului tulcean, am moștenit o structură ultra centralizată a statului, dar astăzi fondurile pentru dezvoltare se adresează mai ales comunităților, care trebuie încurajate să scrie proiecte, să atragă fonduri guvernamentale sau europene și să le implementeze.
În acest sens, prin cele două acte normative ce au fost modificate azi sunt permise acordurile de cooperare ca instrument de parteneriat la nivelul unităților administrativ-teritoriale, UAT-uri ce vor putea obține fonduri prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” pentru a investi în drumuri comunale, drumuri în interiorul localităților, variante ocolitoare ale localităților sau intervenții pentru îmbunătățirea siguranței circulației (pasarele, sensuri giratorii, treceri de pietoni iluminate).
(sursă info și foto : fb George.Siscu.Deputat)