Temperaturi în scădere  –  cum ne pregătim locuința pentru sezonul rece ?

Temperaturi în scădere  –  cum ne pregătim locuința pentru sezonul rece ?

Credit Photo: Radio Delta

Mâine este cea de-a 2 a zi din această lună în care se anunță o maximă in scădere bruscă, mai aproape de media perioadei, în urmă cu exact o săptămână fiind o zi în care s-au atins 21 de grade celsius, pentru ca în ziua urmâtoare, joi, 2 noiembrie să fie o maximă de 16 grade.


Aceleași temperaturi maxime sunt prognozate si pentru mâine, 9 noiembrie 2023, zi în care și furnizorul tulcean de energie termică şi apă caldă, Energoterm, a decis că va porni, etapizat, căldura în casele tulcenilor, având în vedere prognoza meteo pentru următoarea perioadă.


Sunt anunțate nopți mai reci, chiar noaptea de 9/10 noiembrie având o minimă anunțată de 2 grade, cea mai mică, de până acum, din această lună.

Totuși, abia peste aproximativ 10 zile se vor atinge temperaturile normale pentru această ultimă lună de toamnă, cu nopți în care minimele ar putea coborâ sub 0 grade celsius.


În aceste condiții, este momentul să facem o recapitulare în ceea ce privește pregătirea locuinței pentru iarnă, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) oferindu-ne 5 ponturi care ne ajută să fim în siguranță în sezonul rece:


– Verifică toate echipamentele electrice! Nu folosi radiatoare, calorifere electrice și aeroterme cu improvizații sau defecțiuni!


– Curăță coșurile de fum! Apelează la personal specializat pentru a verifica sobele și coșurile de evacuare a fumului.


IGSU cosul de fum curatat nu de Mos Craciun


– Verifică periodic instalațiile de gaze și centralele termice! Reviziile se realizează numai de tehnicieni autorizați!


IGSU 4 sfaturi prevenire incendii 2023


– Nu folosi niciodată aragazul pentru a te încălzi! Aragazul folosit pe post de aparat de încălzire a locuinţei poate genera incendii, explozii sau intoxicații, soldate cu pagube materiale și pierderi de vieți.

– Instalează-ți în locuință detectoare de fum și de gaze! Costurile unor astfel de echipamente sunt mici și îți pot salva viața!


IGSU Detector de fum


Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, dacă bifăm toate cele cinci măsuri, familia ne va fi în siguranță.


(sursă info și foto : fb igsu.situatiideurgenta)