Credit Photo: Radio Delta
Peste exact o săptămână, vom sărbători 145 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria Mamă și cu această ocazie Consiliul Județean Tulcea organizează mai multe evenimente, printre care și spectacolul „14 Noiembrie – Ziua Dobrogei“.
Evenimentul va avea loc marți, 14 noiembrie 2023, începând cu ora 14.00, la Teatrul „Jean Bart” din municipiul Tulcea iar accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, potrivit informațiilor publicate de Consiliul Județean Tulcea.
Invitațiile pot fi ridicate de la casieria teatrului, de marți până vineri, în intervalul 10.00 – 18.00.
Pe scena tulceană vor urca Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei“, Raluca Angel, Nemuritorii și Monica Anghel.
Programul complet al evenimentelor organizate de instituția citată pentru a marca Ziua Dobrogei:
• Luni, 13 noiembrie, ora 11.00, Biblioteca Județeană „Panait Cerna“ Tulcea: Biblioteca vie (cele mai frumoase povești de viață ale unor adulți respectați din comunitatea locală vor fi împărtășite cu tinerii elevi ai județului nostru);
• Luni, 13 noiembrie, ora 11.00, Muzeul de Istorie și Arheologie: Vernisaj expoziție „Regina Maria, gusturi și atmosferă regală“;
• Marți, 14 noiembrie, ora 10.00, Monumentul Independenței: Ceremonial militar și religios urmat de depunere de coroane de flori;
• Marți, 14 noiembrie, ora 13.00, Muzeul de Artă Tulcea: Finisaj expoziție Liceul de Arte „George Georgescu“ Tulcea;
• Marți, 14 noiembrie, ora 14.00, Teatrul „Jean Bart“. Spectacol „14 Noiembrie – Ziua Dobrogei“.
(sursă info și foto : fb ConsiliulJudeteanTulcea)