Proiectul Școala de Plastic Sulina și-a premiat elevii

Proiectul Școala de Plastic Sulina și-a premiat elevii

Credit Photo: Radio Delta

Gala de Premiere a Programului Școala de Plastic a avut loc ieri, la Sulina, când au fost premiați copiii înscriși în proiectul „Școala de Plastic Sulina”, ce reprezintă un apel la implicare pentru combaterea și prevenirea poluării cu plastic a apelor Dunării și afluenților săi, potrivit celor publicate de Ministerul Mediului.


Min Mediului proiect Sc fara plastic Sulina noiem 23 2


La eveniment a participat și Dan-Ștefan Chiru, secretarul de stat din cadrul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) :


MIn Mediu proiect Sc fara plastic Sulina noiem 23 Secretar


„Educația timpurie și bunele practici sunt extrem de importante în această luptă împotriva poluării.  Avem datoria să păstrăm apele curate, pentru că toate deșeurile ajung, mai devreme sau mai târziu, în Marea Neagră.

În ceea ce privește managementul deșeurilor, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor are la dispoziție instrumente și bugete consistente în acest domeniu, atât prin programele Administrației Fondului pentru Mediu, dar și din Planul Național de Redresare și Reziliență. Doar prin Planul Național de Redresare și Reziliență avem peste 1 miliard de euro pentru investiții în managementul deșeurilor.

Totodată, Sistemul Garanție-Returnare care va intra în funcțiune la sfârșitul acestei luni, va fi unul dintre cele mai ample și de impact programe de mediu care va funcționa în țara noastră, în următorii ani, un instrument excelent pentru reciclarea ambalajelor provenite de la băuturi”,


a subliniat secretarul de stat Dan-Ștefan Chiru, în cadrul evenimentului.


Pe parcursul derulării proiectului, copiii au învățat să recicleze responsabil și au înțeles cât de dăunătoare pentru ape și mediul înconjurător este poluarea cu plastic.


(sursă info și foto : fb Mediu.Romania)