Credit Photo: Radio Delta
Secretariatul Comun, găzduit de Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava, împreună cu Autoritatea de Management din Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației organizează sesiuni de instruire în întreaga arie eligibilă a programului Interreg NEXT România – Ucraina, până pe data de 14 noiembrie 2023, pentru Tulcea fiind rezervată ziua de luni, 13 noiembrie 2023, conform comunicatului de presă B.R.C.T. Suceava, primit la redacție.
Sesiunile sunt dedicate personalului din cadrul autorităților locale și regionale, instituțiilor publice și ONG-urilor din domeniile de intervenție ale programului (mediu și schimbări climatice, sănătate, educație, siguranța granițelor) interesate în pregătirea de propuneri de proiecte pentru cele 2 apeluri deschise aferente proiectelor standard și proiectelor cu valoare mică în cadrul Interreg NEXT România – Ucraina.
Agenda evenimentelor cuprinde:
– Caracteristicile generale ale apelurilor de proiecte deschise
– Informații despre eligibilitate (parteneri, activități, buget și costuri)
– Indicatorii de program și intervenția logică
– Informații despre procesul de evaluare și de depunere a cererii de finanțare
– Introducerea datelor în sistemul electronic JEMS
– Achizitiile publice și dezvoltarea proiectelor transfrontaliere (TESIM)
– Noutăți de la ENI la INTERREG.
– Sesiunile de întrebări și răspunsuri
Cei interesați se pot înscrie la sesiuni folosind formularul de înregistrare disponibil pe site-ul programului unde pot selecta sesiunea de instruire corespunzătoare regiunii/județului de interes.
(sursă info și foto : comunicat de presă B.R.C.T. Suceava)