A început festivalul KINOdiseea

A început festivalul KINOdiseea

Credit Photo: Tulcea News

Dumitru Mergeani, administratorul public al județului Tulcea, a participat, astăzi, la conferința de presă organizată cu ocazia deschiderii ediției din acest an a festivalului Kinodiseea.


După cum au declarat organizatorii, la Tulcea are loc cel mai mare eveniment KINOdiseea: dacă în anii anteriori festivalul se desfășura pe maxim patru zile, în 2023 tulcenii se vor bucura de șapte zile de filme și ateliere de calitate pentru cei mici.


Proiecții de desene animate, ateliere de percuție, de magie, de educație audio-vizuală, picturi pe față, acestea sunt doar o parte din ingredientele unui eveniment de succes dedicat celor mici (și nu numai).


În total, câteva mii de copii vor putea viziona, în cele șapte zile de festival, proiecții premiate, deosebit de interesante.


„Se pare că Asociației Metropolis i-a plăcut mult la Tulcea, astfel că revin în fiecare an cu acest festival deosebit, organizat special pentru publicul tânăr. Cred că la succesul evenimentului au contribuit atât buna colaborare a organizatorilor cu autoritățile locale, dar și răspunsul din partea comunității, sălile pline de copii din tot județul. Venind astăzi spre Casa Avramide, am văzut un număr mare de copii în fața Teatrului «Jean Bart»: iată că din prima zi acest festival se bucură de un mare interes din partea tinerilor tulceni. Cred că evenimentul adus la Tulcea de Metropolis este un câștig pentru ambele părți și că reușim, împreună, să le oferim celor mici  câteva picături de educație, de cultură atât de necesare. Vă mulțumim pentru faptul că și dumneavoastră contribuiți la educația copiilor! Închei lansând public o invitație către toți părinții să își ducă copiii (și către toți copiii să își ducă părinții) la teatru, pentru că aveți ce vedea în aceste zile!“, a declarat, în cadrul evenimentului, Dumitru Mergeani.


KINOdiseea – Festivalul de film pentru publicul tânăr, eveniment organizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Tulcea, ajunge din nou la Tulcea în perioada 6 – 12 noiembrie, iar în această perioadă cei mici pot viziona filme captivante, ateliere interactive, spectacole de pantomimă și face painting ce vor avea loc în fiecare zi a săptămânii.


Astfel, fiecare zi devine o oportunitate de a descoperi povești minunate pe marele ecran.


Programul complet este disponibil pe https://kinodiseea.ro/, iar intrarea pentru public este liberă.