Credit Photo: Tulcea Noastra
6 motive pentru care vinul roșu ne “colorează” serile de toamnă
Odată cu sosirea toamnei ne reluăm rutina zilnică, ne întoarcem la muncă (gata cu concediile la greci!), la studiu, la căldură și mai ales… la savurarea unor vinuri foarte bune. Nu că această băutură nu ar fi prezentă în restul anului, dar în acest anotimp un pahar de vin are o notă specială. Vremea caldă ne determină, de obicei, să optăm mai mult pentru vinul alb. Dar odată cu sosirea anotimpurilor mai răcoroase, este momentul să alegem un vin roșu.
6 motive pentru care să bem vin roșu în serile reci
- Este bogat în antioxidanți puternici. Vinul roșu este plin de substanțe care au diverse proprietăți benefice pentru organism. Mulți experți în sănătate recomandă până la un pahar pe zi pentru a combate bolile de sezon.
- Este bogat în polifenoli. Datorită acestora, atunci când bem un pahar de vin roșu, ne simțim învăluiți de o senzație de căldură, fix ce ne trebuie, mai ales dacă încă nu avem căldură în calorifere (și în România mereu pot apărea probleme) sau nu am pornit centrala.
- Este ideal de asortat cu rețete de sezon. În lunile friguroase suntem mai înclinați să mâncăm mâncăruri mai grele. Un vin roșu se potrivește cel mai bine cu aceste tipuri de rețete, deoarece are caracteristici aromatice ideale.
- “Îmbătrânește” frumos. Putem păstra vinul roșu în pivniță chiar și pentru perioade lungi de timp. O sticlă de vin alb se bea cel mai bine imediat ce a fost cumpărată, în timp ce o sticlă de vin roșu poate rămâne în pivniță mai mult timp, până când se ivește o ocazie specială.
- Eliberează endorfine din corpul nostru, care ne oferă o senzație de relaxare și fericire. Un pahar de vin roșu poate fi de ajutor în zilele reci și gri de toamnă și iarnă.
- Ameliorează oboseala fizică tipică lunilor de iarnă. Se întâmplă adesea să ne simțim obosiți în zilele reci: polifenolii din vinul roșu ne ajută sistemul cardiovascular și conțin antiradicali liberi.
Să nu uităm nici de vinul fiert. Imediat îi vine sezonul și lui și nimic nu e mai plăcut decât o cană de vin fiert, seara cu prietenii sau cu familia. Care e rețeta perfectă de vin fiert? Desigur, depinde și de gustul fiecăruia, dar avem și noi o recomandare.
Pentru 6 persoane, vom avea nevoie de :
- sticlă de vin roșu.
- 2 bețe de scorțișoară
- 2 cuișoare
- 125 g de zahăr
- 1 coajă de lămâie
- 1 portocală
- 1 anason tăiat
Se toarnă sticla de vin într-o cratiță împreună cu anasonul și se lasă să se încălzească fără să dea în clocot. Adăugăm zahărul, cuișoarele, coaja de lămâie și de portocală și scorțișoara și fierbem la foc mic timp de 20 de minute. Trebuie să avem grijă ca vinul să nu ajungă la fierbere. Se strecoară și se servește fierbinte. Ce vin roșu ar trebui să aleg pentru vinul fiert? Vinul fiert este o băutură fructată, așa că sunt de evitat vinurile prea puternice și foarte seci. Ca regulă generală, putem opta pentru un vin roșu fructat, mai lejer.
Apropo de băuturi fructate, chiar dacă e considerat mai potrivit pentru vară, o sticlă de gin tonic ar trebui să fie nelipsită din casă, indiferent de anotimp. Pentru că un gin tonic bun nu înseamnă doar gin, lămâie și un tonic de calitate. Dacă vrei să fii un expert când vine vorba de prepararea acestei băuturi, trebuie să mai știi câteva lucruri. Să ai în casă o răzătoare de citrice și câteva ingrediente care îți vor lăsa oaspeții cu gura căscată, cum ar fi vanilia, piperul roz sau scorțișoara. Experții știu cum se prepară un gin tonic bun, dar și noi putem să ne facem acasă. O regulă de bază ne spune să nu amestecăm niciodată mai mult de două substanțe botanice (citrice, cum ar fi portocala, lămâia sau lime; ghimbir, piper, frunze de mentă, nucșoară, vanilie sau scorțișoară) în același cocktail de gin tonic. El poate să fie sec, dulce sau citric, în funcție de tipul de gin. În rest, dă frâu liber imaginației și răsfață-te cu un gin tonic sau un vin roșu bun, în funcție de ce ai chef să bei!
Articolul 6 motive pentru care vinul roșu ne “colorează” serile de toamnă apare prima dată în Tulcea noastra.