Credit Photo: Tulcea Noastra
1250 pachete de țigări de contrabandă descoperite de polițiștii de frontieră în cabina comandantului unei nave, pe canalul Sulina
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit și ridicat 1250 pachete de țigări de contrabandă, ascunse în cabina comandantului unei nave care a intrat în țară pe canalul Sulina.
În ziua de 03.11.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina, împreună cu lucrători din cadrul Capităniei Sulina și Biroului Vamal de Frontieră Sulina, au efectuat controlul specific de frontieră asupra unei nave, pavilion Liban, având la bord un număr de 22 membri de echipaj.
Cu această ocazie, procedând la controlul fizic al navei, polițiștii de frontieră au descoperit ascunse și nedeclarate 1250 pachete de țigări fără timbru accizabil, în cabina comandantului.
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Tulcea, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării și introdusă în camera de corpuri delict a Gărzii de Coastă.
Comunicat de presă
Articolul 1250 pachete de țigări de contrabandă descoperite de polițiștii de frontieră în cabina comandantului unei nave, pe canalul Sulina apare prima dată în Tulcea noastra.