Credit Photo: Tulcea News
Un accident rutier a avut loc astăzi, la intrarea în municipiul Tulcea, iar o persoană a fost rănită.
Potrivit IPJ Tulcea, la data de 25 octombrie 2023, în jurul orei 8:00 , polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DJ222 la intrare în Municipiul Tulcea a avut loc un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit faptul că, o femeie de 45 de ani ar fi condus un autoturism pe direcția de mers Agighiol -Tulcea , iar la o curba la stânga nu a adaptat o viteza corespunzătoare, ieșind astfel de pe partea carosabila.
În urma accidentului rutier a rezultat ranirea usoara a pasagerului care a fost transportat cu ambulanța la spital.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ si deține permis de conducere corespunzător.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.