Luptătorii tulceni de la Yamato Dojo au adus acasă patru titluri naţionale la kempo

Luptătorii tulceni de la Yamato Dojo au adus acasă patru titluri naţionale la kempo

Credit Photo: Tulcea Noastra

Luptătorii tulceni de la Yamato Dojo au adus acasă patru titluri naţionale la kempo


În data de 21 octombrie, la sala Appolo din București a avut loc Campionatul Naţional de Kempo – probele grappling gi (cu chimonou) și no gi (fără chimonou) probe care au reunit un număr de peste 400 de sportivi din toată țara. Acest eveniment a fost organizat de către Federația Română de Kempo, la care Clubul Sportiv Yamato Dojo din Tulcea a participat cu un număr de 4 sportivi antrenați de către Gheba Iulian Ştefan și Topoliceanu Cristian, sportivi ce s-au luptată la ambele probe, astfel:

– Gheba Rareș Ștefan ,categoria 55kg, vârstă 12-14 ani – a obținut 2 medalii de aur învingându-și toți adversari de la ambele probe,

– Nită Cosmin , categoria 60 kg, vârstă 14-16 ani, 2 medalii de bronz

– Nită Adelin, categoria 50 kg, vârstă 10-12 ani, 2 medalii de bronz

– Picu Șerban, categoria 60 kg, vârstă 14-16 ani , 2 medalii de bronz.

Competiția a avut un nivel ridicat, reunind greppleri din toate colțurile țării, astfel sportivii tulceni au susținut multe meciuri în interval de timp scurt, catgoriile fiind încărcate cu mulți sportivi cu un bagaj tehnic ridicat.


Articolul Luptătorii tulceni de la Yamato Dojo au adus acasă patru titluri naţionale la kempo apare prima dată în Tulcea noastra.