Credit Photo: Tulcea Noastra
Energoterm va obliga toţi posesorii de centrale pe gaz să plătească cotă parte din factura la căldură eliberată de societate
După ce „domnul” primar Ştefan Ilie şi managerul public Nicolae Bibu şi-au proptit în fruntea SC Energoterm, apropiatul pe linie de partid, în societate au apărut tensiuni permanente, iar beneficiarii serviciilor au mereu de furcă cu furnizorul public de căldură şi (pe alocuri) apă caldă.
Pentru Ilie & Co, legitimaţia de partid e mai importantă decât statutul de profesionist şi a împânzit orice se putea împânzi pe funcţii de conducere, cu mambri PNL, lipitori de afişe … sau nu.
Ultimă idee strălucită pe care a „gândit-o” Energotermul a fost cea prin care îi vor obliga pe toţi tulcenii debranşaţi, care se încălzesc în prezent cu centrale pe gaz sau cu orice altă formă de încălzire, să plătească cotă parte din factura pe care Energoterm o taie către asociaţie, că… deh, ţevile lor trec prin casele oamenilor!
Pentru că nu mai ştiu ce taxe să impună, care de care mai idioate şi mai lipsite de logică… şi pentru că… să spunem adevărul dureros… NU MAI AU BANI, că au aruncat cu ei în stânga şi în dreapta, haotic şi de multe ori cu dedicaţie, primăria în frunte cu cei doi primari, Bibu şi Ilie, mai vin cu o dijmă în plus, pe care o aruncă de această dată în cârca condcerii Energoterm, să-i înjure lumea nu doar pe ei! Na! Iar Energotermul va obliga asociaţiile să pună în practică acest jaf ! Urâtă gândire…
Aşadar, toţi cei care staţi la bloc şi aveţi nenorocul să vă treacă prin casă vreo ţeavă de la Energoterm, pregătiţi-vă să băgaţi mana în buzunar şi să plătiţi, că aşa a gândit-o primarul care munceşte şi gândeşte el mult-mult-mult! Doar a fost ales de „bobor”, nu! Facă-se voia sa!
Iată şi documentul oficial care „reglementează” încă o mârlănie marca Bibu şi Ilie!
Articolul Energoterm va obliga toţi posesorii de centrale pe gaz să plătească cotă parte din factura la căldură eliberată de societate apare prima dată în Tulcea noastra.