Incendiu la o casă de pe I.L. Caragiale

Incendiu la o casă de pe I.L. Caragiale

Credit Photo: Tulcea Noastra

Incendiu la o casă de pe I.L. Caragiale


În această dimineaţă în jurul orei 4.30, salvatorii de la ISU Tulcea au fost alarmaţi prin numărul de urgenţă 112 în legătură cu paptul că pe strada I.L. Caragiale, puţin mai sus de supermarket, arde o locuinţă.

Pompierii au intervenit rapid cu două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD şi au reuşit în cele din urmă să stingă sinistrul.

Din fericire a fost vorba despre o casă nelocuită şi până la acessta ora încă nu se ştie care a fost cauza incendiului. Este foarte probabil ca nişte oameni ai străzi să fi fost cei care au lăsat aprins un foc care să se fi extins la materialele inflamabile din zonă.

Vom reveni cin curând cu comunicatul ISU Tulcea.


UPDATE ISU Tulcea


În cursul nopții trecute, în jurul orei 04:30, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari pentru gestionarea unei situații de urgență produsă de un incendiu izbucnit la o casă nelocuită, pe o stradă din municipiul Tulcea.

Către locul intervenției s-au deplasat două echipaje de pompieri, cu două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea și un echipaj SMURD.

La sosirea acestora, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă la întreaga locuință.

Forțele de intervenție au procedat la localizarea și la lichidarea incendiului în timp operativ, limitând pericolul de propagare și la gospodăriile învecinate.


Cauza probabilă de producere a fost stabilită ca fiind foc deschis în spații închise.


Articolul Incendiu la o casă de pe I.L. Caragiale apare prima dată în Tulcea noastra.