Educaţie rutieră la Sulina. Un pas important făcut de IPJ Tulcea

Educaţie rutieră la Sulina. Un pas important făcut de IPJ Tulcea

Credit Photo: Tulcea Noastra

Educaţie rutieră la Sulina. Un pas important făcut de IPJ Tulcea


Polițiști din cadrul Biroului Rutier Tulcea împreună cu lucrători din cadrul poliției Oraș Sulina, în cursul zilelor de marți și miercuri au desfășurat activități pe line de EDUCAŢIE RUTIERĂ în cadrul şcolii Jean Bart din orașul Sulina.

„Ne am îndreptat atenția asupra copiilor privind circulația pe drumurile publice în calitate de pietoni sau bicicliști, având în vedere deplasarea lor de acasă către școală și de la școală către casă” – ne-a transmis unul dintre agenţii Biroului Rutier, prezenţi zilele acestea la Sulina.

Ţinând cont că la Sulina nu sunt foarte multe autovehicule, am putea spune la prima vedere că prezenţa poliţiştilor de la Tulcea nu a fost atât de necesară, dar trebuie să vă amintim, cu regret, că în urmă cu doar câteva zile, un copil şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovit de o autoutilitare, pe o stradă din oraş.

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Tulcea va permanentiza astfel de acţiuni de prevenire, în cel mai estic oraş al ţării, pentru a conştientiza populaţia şcoalară şi nu numai, vis-a-vis de regulile de circulaţie, de cele de deplasare în calitate de pietoni şi despre necesitatea acestor acţiuni în orice zonă în care discutăm despre trafic rutier şi pietonal.



Articolul Educaţie rutieră la Sulina. Un pas important făcut de IPJ Tulcea apare prima dată în Tulcea noastra.