S-a anunțat înființarea companiei Liniile Aeriene Române : de ziua națională a României

S-a anunțat înființarea companiei Liniile Aeriene Române : de ziua națională a României

Credit Photo: Radio Delta

 


În cadrul celei de-a doua reuniuni dedicată lansării proiectului privind conectivitatea aeriană interurbană pe teritoriul țării noastre, ce a avut loc ieri în organizarea Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), a fost avansat termenul de 1 Decembrie 2023 pentru înfiinţarea unei societăţi pe acţiuni, cu participarea consiliilor judeţene care au în operare aeroporturi, numele rezervat pentru această nouă companie fiind: Liniile Aeriene Române (LAR), conform comunicatului emis de CCIR.


Decizia de a crea această companie a fost luată ca urmare a faptului că nu există curse directe de avion între anumite orașe importante economic și turistic din România, ceea ce înseamnă o mare pierdere de timp şi de bani.


Pentru a susține această decizie, a fost prezentat un studiu complex ce a avut ca temă centrală lipsa de conectivitate între oraşele României, cauzată de infrastructura terestră şi feroviară precară, pe care România o are la ora actuală, precum şi soluţiile identificate pentru demararea acestui nou proiect din domeniul aeronautic.


Potrivit sursei citate, la reuniune au participat, atât fizic, cât şi online, reprezentanţi ai 6 consilii judeţene (din Arad, Braşov, Bacău, Constanţa, Maramureş şi Sibiu), ai mediului academic, care au întocmit studiul privind conectivitatea aeriană, precum și specialişti din domeniul aeronautic din cadrul a 6 aeroporturi, printre care și Aeroportul Delta Dunării Tulcea (alături de Aeroportul Internaţional Arad, Aeroportul Internaţional Maramureş, Aeroportul Ştefan cel Mare din Suceava, Aeroportul Internaţional Craiova şi Regional Air Services Tuzla).


Noul operator aerian propus de CCIR, ce va avea forma unei societăţi pe acţiuni, cu participarea consiliilor judeţene ca acţionari, va opera cu un număr semnificativ de aeronave de mică capacitate între cele mai importante oraşe ale ţării, ceea ce va însemna, pentru oamenii de afaceri şi nu numai, posibilitatea ca în cursul unei singure zile să se poată deplasa pe teritoriul României între oraşe situate la sute de kilometri distanţă unul de celălalt, economia de bani şi de timp fiind evidentă.


Această a 2-a întâlnire privind înființarea unei noi companii aeriene româneşti reprezintă un pas important în această direcție.


Prezent la întâlnire, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Şerban Todorică-Constantin a subliniat faptul că printre beneficiari pot fi și doctori chirurgi de exemplu sau pot exista cazuri de urgenţe medicale ce pot fi rezolvate mai bine în diferite oraşe ale României și nu în ultimul rând, turismul, o astfel de companie putând da un impuls serios acestui domeniu economic.


 


(sursă info și foto : ccir.ro)