CENTAUR

CENTAUR

Credit Photo: Tulcea Events

Prin Proiectul Cultural „CENTAUR” dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia a legăturii dintre om și natură, prin imaginea relației dintre om și cal.


Companion și extensie a gândurilor și acțiunilor umane calul constituie un simbol cultural complex provenind din dimensiunea sa empatică și cvasiomniprezentă în activitățile umane, până de curând. Și ca o singură dovadă a acestei legărui, ritmul bătăilor inimii omului coincide cu ritmul galopului.


La nivel cultural, calul își păstrează puterea de simbol al nobleței și devotamentului, fiind prezent în manifestările ele însele simbolice și oficiale și, deși retras dintr-o primă linie a vizibilității la nivel social, el rămâne la fel de prezent în societățile mai apropiate de cele tradiționale. Domeniul de abordare fiind extrem de vast, ne-am limitat la abordarea esențială a relației dintre om și cal, ea înseși ca simbol al armoniei de care lumea contemporană are atâta nevoie.


Proiectul Cultural „CENTAUR” debutează cu Expoziția de pictură și grafică a artiștilor plastici Bulacu Aurel, Gheorghe Caruțiu, Iulia Mihalcea, Florin Stoiciu și Ion Tițoiu.


Secțiunea de instalație de artă, fotografie, muzică, film, poezie și performance, pe Sebastian Burneci, Mihai Girip, Cătălin Lăzăroiu, Iulia Mihalcea și pe coregraful Daniel Pop.


Proiectul Cultural „CENTAUR” va fi găzduit în perioada 15 septembrie – 3 octombrie 2023 de Complexul Muzeal Tulcea (ICEM), eveniment care va continua la ICR București în octombrie 2023.


Vernisajul va avea loc în data de 15 septembrie 2023, la ora 13:00, la Casa Avramide, str. Progresului nr. 32, Tulcea.


Din programul vernisajului: recital susținut de Sebastian Burneci – trompetă și performance de coregraful Daniel Pop.


Curatorul expoziției este Iulia Mihalcea.


Eveniment organizat de Asociația Culturală FAAD.