DNA l-a reținut pentru 24 de ore pe comisarul șef al Gărzii de Mediu Tulcea pentru luare de mită, în formă continuată

DNA l-a reținut pentru 24 de ore pe comisarul șef al Gărzii de Mediu Tulcea pentru luare de mită, în formă continuată

Credit Photo: Tulcea News

Procurorii DNA l-au reținut pentru 24 de ore pe Dorin Meran, comisar-șef al Comisariatului județean Tulcea din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.


“În perioada 30 august – 04 septembrie 2023, inculpatul Meran Dorin, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 25.000 lei și alte foloase necuvenite, pentru a-i aplica acestuia o amendă mai mică ori chiar sancțiunea avertismentului ca urmare a unui control efectuat de către inculpat la un punct de lucru al unei societăți comerciale administrată de martor.

La data de 04 septembrie 2023, suma de bani, pretinsă anterior, ar fi fost remisă inculpatului în autoturismul acestuia, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante” – a informat DNA.


Dorin Meran va fi prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.