Credit Photo: Radio Delta
Avem, în sfârșit, și o serie de vești bune dinspre CNAIR, a anunțat deputatul de Tulcea, George Șișcu, prezentând variantele de traseu pentru drumul expres Brăila-Tulcea, precum și a tronsonului Jijila-Cataloi.
Potrivit deputatului tulcean, este un mare pas înainte, în condițiile în care, după 2020, când SF-urile (n.r. studiu de fezabilitate) pentru cele două drumuri expres au fost atribuite, foarte puține lucruri s-au mișcat, întârzierile fiind considerabile.
În toată această perioadă, pe plan local, s-a subliniat necesitatea investițiilor în infrastructura rutieră din regiune și unul dintre politicienii tulceni care s-au implicat și au făcut demersuri în acest sens, deputatul George Șișcu, a concluzionat că „fără aceste drumuri expres absolut vitale, fără centura ocolitoare a orașului Măcin, fără cea de-a doua bretea rutieră destinată Podului nou spre Jijila, situația infrastructurii rutiere în Dobrogea va rămâne critică”.
Ieri, 24 august 2023, la Tulcea a avut loc o dezbatere publică privind ultimele două variante ale viitorului drum expres Brăila-Tulcea, respectiv tronsonul Jijila-Cataloi, ce a beneficiat de prezența reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și ai proiectantului, fiind prezente și primăriile tranzitate, dar și toate instituțiile al căror aviz este necesar pentru realizarea acestei investiții, conform unui comunicat de presă CJ Tulcea transmis redacției.
Ca urmare a dezbaterii publice de ieri, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a susținut azi o conferință de presă :
„Pentru că sunt unii oameni care se pronunță fără a avea nimic de a face cu istoria unor investiții care se derulează în Tulcea, respectiv pleacă la Bruxelles să facă lobby pentru drumul expres, vreau să precizez că nu mai poți să faci lobby la Bruxelles, pentru că toate investiția este în ograda Ministerului Transporturilor, și aici este nevoie de grăbirea lucrurilor.
Aceste drumuri expres fac parte din Masterplanul de transport al României, realizat în perioada 2012-2016, pe vremea primului ministru Victor Ponta. Atunci a fost marea bătălie pentru susținerea necesității introducerii în acest masterplan a drumului expres și a podului, când, la solicitarea mea, au fost întocmite documente de susținere, semnate de toți președinții de consilii județene vecine.
Acum, cu toții trebuie să ne unim forțele, pentru a face lobby la Ministerul Transporturilor pentru prioritizarea acestei investiții, și mă refer la studiu de fezabilitate și proiect tehnic.
Am discutat cu domnul ministru al Transporturilor, căruia i-am spus că drumul expres de la pod spre Tulcea și Constanța trebuie să capete prioritate zero, în condițiile în care suntem sufocați mai ales pe tronsonul Două Cantoane-Constanța, precum și pe descărcarea de la podul peste Dunăre.
Am reușit să obținem avizarea de la Jaspers și mă bucur că am avut această întâlnire pe tema drumului expres.
Aș fi foarte bucuros ca în toamna anului viitor să avem studiul de fezabilitate finalizat, conform asigurărilor date de reprezentanții CNAIR și ai proiectantului.
Cred că toate investițiile realizate până în momentul de față, la care se adaugă și acest proiect al drumului expres, vor face ca județul Tulcea să capete, din punct de vedere al infrastructurii, atractivitate pentru investitori, una dintre sursele importante de dezvoltare în zonă.
Să dea Dumnezeu să finalizăm și acest drum expres, așa cum am finalizat podul, astfel încât să îndeplinim cerințele Strategiei de conectivitate pentru dezvoltarea județului“,
a declarat președintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.
Drumul expres Jijila-Cataloi va avea o lungime de 65 km, cu noduri de descărcare care asigură legătura cu infrastructura adiacentă podului suspendat peste Dunăre, precum și cu viitorul drum expres Tulcea-Constanța, în dreptul localității Cataloi.
De asemenea, mai există trei noduri intermediare la Isaccea, între Luncavița și Văcăreni și în zona Telița.
Dezvoltarea este cvasiparalelă cu DN 22, fiind prevăzute și două parcări de scurtă durată și două spații de servicii.
(surse info, foto : fb George.Siscu.Deputat, comunicat de presă CJ Tulcea)