Comisarul şef al Gărzii de Mediu Tulcea, Dorin Meran, primise şpagă 25.000 de lei. Procurorii DNA cer azi arestarea lui pentru 30 de zile, în urma flagrantului de ieri

Comisarul şef al Gărzii de Mediu Tulcea, Dorin Meran, primise şpagă 25.000 de lei. Procurorii DNA cer azi arestarea lui pentru 30 de zile, în urma flagrantului de ieri

Credit Photo: Tulcea Noastra

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 04 septembrie 2023, a inculpatului: MERAN DORIN, comisar-șef al Comisariatului județean Tulcea din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată. În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:


În perioada 30 august – 04 septembrie 2023, inculpatul Meran Dorin, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 25.000 lei și alte foloase necuvenite, pentru a-i aplica acestuia o amendă mai mică ori chiar sancțiunea avertismentului ca urmare a unui control efectuat de către inculpat la un punct de lucru al unei societăți comerciale administrată de martor.


La data de 04 septembrie 2023, suma de bani, pretinsă anterior, ar fi fost remisă inculpatului în autoturismul acestuia, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Inculpatului Meran Dorin i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. În cursul zilei de azi, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.


Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019, se arată într-un comunicat de presă al DNA


Articolul Comisarul şef al Gărzii de Mediu Tulcea, Dorin Meran, primise şpagă 25.000 de lei. Procurorii DNA cer azi arestarea lui pentru 30 de zile, în urma flagrantului de ieri apare prima dată în Tulcea noastra.