Procurorii DNA au fost prezenţi la Primăria Tulcea şi au solicitat şi ridicat mai multe documente

Procurorii DNA au fost prezenţi la Primăria Tulcea şi au solicitat şi ridicat mai multe documente

Credit Photo: Tulcea Noastra

Procurorii DNA au fost prezenţi la Primăria Tulcea şi au solicitat şi ridicat mai multe documente


O vorbă veche spune că „nu iese fum fără foc” şi aceasta vorbă s-a adeverit, din nou, în cazul Primăriei Municipiului Tulcea. De câteva ori pe parcursul acestui an, am auzit că Primăria Tulcea a primit vizite ale unor oficiali din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în câteva cazuri legate de corupţie, deturnare de fonduri şi abuzuri în serviciu. La această oră, fiind o anchetă (sau mai multe) în derulare şi neavând de unde să obţinem dovezi clare, vom spune pas, dar vom continua investigaţiile specifice pentru a vă putea informa cât mai clar şi mai la obiect.


Conform Legii 544, cea a accesului la informaţii publice, am soliciat Primăriei Tulcea să ne răspundă, punctual, în ce cazuri au solicitat ofiţerii şi procurorii DNA, documente legate de posibile infracţiuni, dar… primăria s-a eschivat, aşa cum face mereu de 3 ani încoace şi ne-a dat un răspuns evaziv, pe care în puteţi citi mai jos, încercuit cu albastru. Dacă nu ar fi avut nimic de ascuns, ne-ar fi răspuns CLAR despre ce şi cum… Deci…!



Legat de partea subliniată cu roşu, din captura de mai sus, primăria recunoaşte că la Tulcea au fost prezenţi procurori/ofiţeri DNA, care au ridicat mai multe documente. Deşi nu iese fum fără foc, aşa cum spuneam, …  mă intrigă faptul că Ştefan Ilie şi acoliţii săi puşi politic pe funcţii cheie, ne ascund adevărul, eschivează prin răspunsuri cu limbaj „de lemn” şi tot speră că vor putea trage sforile pentru a ieşi la lumină… „basma curată”. Din păcate pentru ei, nu e deloc cum cred…pentru că în ultima perioadă, ceea ce a apărut în presă a ajuns şi pe masa „cui trebuie”, iar prezenţa procurorilor DNA la Tulcea nu este deloc întâmplătoare.


În perioada următoare vă vom prezenta mai multe speţe în care Ştefan Ilie şi oameni din jurul lui au dat cu subsemnatul în ceea ce priveşte diferite probleme cu caracter juridic, penal şi nu în ultimul rând MORAL! Ceea ce pot spune clar este că vremea dosarelor ascunse pe la organe de cercetare din judeţele limitrofe gen Constanţa şi Galaţi a cam apus, iar confirmarea dată chiar de primărie că procurorii DNA au început să lucreze mult mai atenţi şi mai aplecaţi asupra abuzurilor şi derapajelor „unora”… e semn bun!


Cum, nimeni nu e mai presus de lege, aşteptăm cu nerăbdare finalizarea dosarelor instrumentate de DNA (şi ANI), având încredere în oamenii care s-au pus în slujba legii, sub jurământ!


Articolul Procurorii DNA au fost prezenţi la Primăria Tulcea şi au solicitat şi ridicat mai multe documente apare prima dată în Tulcea noastra.