Incendiatorul de la Crişan a fost arestat pentru 30 de zile

Incendiatorul de la Crişan a fost arestat pentru 30 de zile

Credit Photo: Tulcea Noastra

Incendiatorul de la Crişan a fost arestat pentru 30 de zile


           În evidenţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea a fost înregistrată cauza privind pe inculpatul Z.A.C., cercetat pentru săvârșirea în concurs  a patru infracţiunii de distrugere, prev. de 4 x art. 253 al.1 și 4 din C.P.


Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că la data de 05.09.2023, în jurul orelor 16.00, inculpatul Z.A.C. în mod intenționat a provocat incendierea a 4 apartamente dintr-un imobil,  casă de vacanță, situat pe raza com. Crișan, jud. Tulcea, precum și a unui autoturism aflat în apropierea respectivului imobil. Totodată,cu ocazia cercetărilor efectuate s-a constat că inculpatul Z.A.C. este autorul și a incendiului din data de 14.08.2023 provocat de acesta în mod intenționat, într-un alt imobil din cadrul aceluiași complex turistic.


Întrucât faptele inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea au formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului, propunere ce a fost însuşită de Judecătorul de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Tulcea iar la data de 07.09.2023 inculpatului i-a fost emis un mandat de arestare pe o durată de 30 de zile.


Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale .


         Facem  precizarea  că  măsură luată faţă de inculpat  constituie o măsură preventivă , luată conform  dispozițiilor codului de procedură penală , care însă nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie  .


Comunicat de presă Parchetul Tulcea


Articolul Incendiatorul de la Crişan a fost arestat pentru 30 de zile apare prima dată în Tulcea noastra.