Credit Photo: Radio Delta
300 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 231.085 de lei (dintre care 206 sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G.nr.195/2002, iar 88 de sancțiuni au fost aplicate în conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991), au fost aplicate în judeţul Tulcea, în acest sfârșit de săptămână, în cadrul unor acțiuni în sistem integrat desfășurate de polițiștii tulceni, împreună cu jandarmi și cu sprijinul celorlalte structuri, după cum transmite IPJ Tulcea.
Acțiunile preventiv-reactive, cu efective mărite, au fost organizate pe raza întregului județ, atât în mediul urban, cât și în cel rural, cu scopul de a preveni și combate situațiile de risc și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
Mai exact, s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor cu violență, pentru asigurarea liniștii în comunitate.
În total, au fost legitimate 550 de persoane și au fost efectuate 305 de testări cu aparatele etilotest sau cele utilizate pentru depistarea substanțelor psihoactive din organism.
În cadrul filtrelor rutiere instituite, au fost reținute 42 de permise de conducere, dintre care 32 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Totodată, au fost constatate în flagrant 32 de infracțiuni și a fost depistată o persoană urmărită la nivel național.
Potrivit IPJ Tulcea, prin prezența constantă în stradă și în zonele aglomerate, precum și prin activitățile specifice pe care le desfășoară, polițiștii și jandarmii tulceni asigură toți cetățenii județului nostru că se află la datorie, În sprijinul acestora, în vederea menținerii unui climat de liniște și siguranță în comunitate.
Exemple:
Depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat
Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Tulcea au depistat sâmbătă, 1 iulie, pe o stradă din localitatea Caraorman, un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că autoturismul în cauză nu este înmatriculat.
Polițiștii tulceni au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat pe drumurile publice.
Cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere
Tot sâmbătă, 1 iulie, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Tulcea, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat în trafic, pe strada Mare, din localitatea Letea, o motocicletă condusă de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat faptul că bărbatul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar motocicleta în cauză nu este înmatriculată.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.
Cercetat pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului
Polițiștii Biroului Rutier Tulcea, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat în trafic, duminică, 2 iulie, pe strada Babadag, din municipiu, un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 37 de ani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând concentrația de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării mostrelor biologice.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
(sursă info și foto : comunicat de presă IPJ Tulcea)