Reuniunea Regională organizată de Agenția Națională pentru Pescuit și Acavacultură, la Tulcea

Credit Photo: Tulcea Noastra

Reuniunea Regională organizată de Agenția Națională pentru Pescuit și Acavacultură, la Tulcea


Miercuri, 14 iunie 2023, la sediul Consiliului Județean Tulcea, a avut loc reuniunea regională organizată de Agenția Națională pentru Pescuit și Acavacultură, cu prilejul vizitei directorului executiv al Agenției Europene pentru Controlul Pescuitului, Susan Steele, și a directorului Direcției Coordonare Operațională, Pedro Galache. La întâlnire au mai fost prezenți președintele ANPA, Marian Avram, reprezentanți ai autorităților române și bulgare și ai Consiliului Consultativ pentru Marea Neagră.


Cu acest prilej, Lucian Simion, consilierul președintelui Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a transmis următoarele: „În primul rând vreau să vă urez bun venit în județul nostru, în numele președintelui Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu. Ne exprimăm, de asemenea, satisfacția că am putut sprijini desfășurarea unei astfel de acțiuni și mulțumim Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură pentru ideea de a organiza această reuniune internațională la Tulcea, într-o zonă cu tradiție în activitățile de pescuit și piscicultură.


Suntem în locul ideal pentru dezbaterea problemelor de pescuit și, în acest sens, vreau să subliniez faptul că veți găsi întodeauna în Consiliul Județean Tulcea un partener serios în derularea acțiunilor dumneavoastră în ceea ce privește gestionarea problemelor de control al pescuitului. Vă doresc mult succes în discuțiile de astăzi cu privire la cooperarea inter-instituțională în domeniu“ a conchis Simion.


Articolul Reuniunea Regională organizată de Agenția Națională pentru Pescuit și Acavacultură, la Tulcea apare prima dată în Tulcea noastra.