Credit Photo: Tulcea Noastra
VIDEO – Urmărire finalizată în cătușe, după intervenția mascaților și a încă trei echipaje de poliție
În noaptea de 6 iunie, poliţiştii din municipiu au avut de rezolvat o treabă mai deosebită decât ceea ce întâlnesc zilnic în viaţa cotidiană. Un echipaj de poliţie aflat în patrulare pe strada Barajului, a făcut semn de oprire unui autoturism care nu se deplasa chiar regulamentar. Maşina s-a apropiat de echipajul de poliţie rutieră şi a semnalizat, dar la un moment dat cel aflat la volan a demarat în trombă şi a încercat să scape cu fuga.
Poltistii de la Biroul Rutier au plecat imediat în urmărirea fugarului şi au anunţat evenimentul prin stație, cerând sprijin şi altor echipaje. După o umarire în viteză pe variantă, strada Babadag şi în zona Piaţa Noua, fugarii au reuşit să fie blocaţi tocmai pe Gavrilov Corneliu, în zona Boema, cu ajutorul altor trei echipaje de poliţie, printre care ordinea publică şi mascaţii.
Cele două persoane nu au vrut să coopereze, motiv pentru care au fost încătuşate şi conduse la secţie. Cel aflat la volan a fost testat pentru alcool şi apăratul etilotest a indicat valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la UPU pentru a i se recolta sânge, conform procedurilor.
Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de “Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.
Articolul VIDEO – Urmărire finalizată în cătușe, după intervenția mascaților și a încă trei echipaje de poliție apare prima dată în Tulcea noastra.