Credit Photo: Tulcea Noastra
23 Mai – Ziua Naţională a Armânilor
Asociația „Comunitatea Armână din România” („Fara Armâneascâ dit România”) anunță organizarea unor manifestări publice la București, dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a Armânilor, 23 Mai – zi ce marchează recunoaşterea armânilor ca etnie distinctă în Balcani, pentru prima dată în istorie, în anul 1905. Astfel, ziua de 23 mai va debuta cu o Adunare Festivă (la Palatul Parlamentului, Sala C.A. Rosetti, începând cu ora 14:30), în cadrul căreia participanţii – membri ai organizaţiei, reprezentanţi ai armânilor din Balcani şi din alte state europene, precum şi invitaţi de seamă din diverse instituţii de la nivel naţional şi internaţional – vor reliefa semnificaţia zilei de 23 mai pentru prezentul şi viitorul comunităţii de armâni. Totodată, evenimentul va aborda tema afirmării și respectării drepturilor legitime ale urmașilor coloniștilor armâni sosiți în România începând cu anul 1925.
Programul zilei va continua în Parcul Unirii, unde începând cu ora 17:30. va avea loc un impresionant spectacol susţinut de îndrặgiţi interpreţi şi dansatori de origine armână. Publicul bucureștean este așteptat cu căldură să ne cunoască muzica, dansul și, nu în cele din urmă, aparițiile de carte în limba maternă.
Ziua de 23 mai reprezintă pentru noi armânii un moment de recunoaştere identitară, de conservare a trecutului armânesc şi de recuperare a memoriei colective pentru continuitatea noastră istorică.
Consiliul Director / Comunitatea Armână din România
Preşedinte – Sterică Fudulea
Evenimentul din acest an prefigurează sărbătorirea unui centenar (1925-2025) de la venirea primilor coloniști de origine armână („coloniști macedoneni”) în România, în urma Păcii de la București (1913), de la care se împlinesc anul acesta 110 ani. Cu această ocazie, Asociația invită autoritățile locale interesate și de stat din România să ia parte la organizarea unor manifestări culturale și educative de amploare în anul 2025, astfel încât generațiile noi de armâni, dar și publicul larg să cunoască valorile, cultura și istoria aceastei etnii.
Articolul 23 Mai – Ziua Naţională a Armânilor apare prima dată în Tulcea noastra.