Credit Photo: Tulcea Noastra
5 răniţi în urma unui accident rutier între Nalbant şi Cataloi
La data de 24 iunie 2023, în jurul orei 23:25, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Tulcea au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier. Din primele verificări efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, un bărbat în vârstă de 67 de ani, care conducea un autoturism, pe DN22A, din direcția localității Nalbant, către localitatea Cataloi, în condiții ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un arbore.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a 5 persoane aflate în autoturism. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând faptul că nu a consumat băuturi alcoolice.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care evenimentul rutier s-a produs.
Informare IPJ Tulcea
Articolul 5 răniţi în urma unui accident rutier între Nalbant şi Cataloi apare prima dată în Tulcea noastra.