Credit Photo: Tulcea Noastra
Încăierare şi fugăreală cu cuţitul de tăiat carne, ziua în amiaza mare, în zona Pelican
Azi la prânz, în zona unei locaţii de alimentaţie publică în apropiere de blocul Pelican, a izbucnit un scandal pe baza unei stări conflictuale mai vechi.
Cel care se afla în locaţia respectivă a fost „vizitat” de un grrup de trei bărbaţi cu care a început să discute în contradictoriu. La un moment dat discuţia a degenerat şi cei patru au început să se lovească, într-o încăierare generală.
La un moment dat „gazda” a pus mâna pe un cuţit lung şi a pornit în fugă după agresori. Norocul tuturor a fost ca în zona au ajuns echipaje ale poliţiei şi jandarmeriei care i-au potolit pe cei implicaţi, i-au urcat în autospeciale şi au plecat către poliţie, unde vor fi întocmite documente premergătoare în viitorul dosar penal de loviri şi alte violente.
Din fericire, niciunul dintre „luptători” nu a suferit răni sau traume majore care să necesite spitalizarea.
Articolul Încăierare şi fugăreală cu cuţitul de tăiat carne, ziua în amiaza mare, în zona Pelican apare prima dată în Tulcea noastra.