Credit Photo: Tulcea Noastra
ACCIDENT – A omorât un om şi a fugit! S-a declanşat procedura de urmărire!
În această seară, în jurul orei 19.20, în Cartierul Nou – Lotizare a avut loc un accident soldat cu moartea unui om.
Pietonul, în vârstă aproximativă de 50 de ani, pare să fi traversat pe trecerea de pietoni şi posibil să fi fost surprins de un conducător auto şi lovit, după care, şoferul infractor și laș, a fugit.
Un echipaj al Ambulanței SAJ a ajuns în câteva minute la locul tragediei, dar nu au putut decât să constate decesul bărbatului.
Poliţia rutieră şi criminaliştii sunt şi acum la faţa locului, sprijiniți de jandarmi şi întreprind cercetările specifice.
Deocamdată nimeni nu ştie cine este autorul accidentului, dar au fost declanșate procedurile de cercetare specifică, care vor duce la prinderea făptaşului: audieri de martori, declarații, camere de luat vederi din zonă, etc.
Dacă ancheta oamenilor legii va duce la accident rutier, acest eveniment are ca circumstanță agravantă fuga de la locul faptei, care va cântări foarte greu la decizia finală a judecătorilor, adăugând un spor de pedeapsă, mai mult ca sigur, cu executare!
Vom reveni cu comunicatul oficial al poliţiei.
Articolul ACCIDENT – A omorât un om şi a fugit! S-a declanşat procedura de urmărire! apare prima dată în Tulcea noastra.