Credit Photo: Tulcea News
Comuna tulceană Casimcea se confruntă, precum multe alte mici comunități din țară, cu fenomenul depopulării și îmbătrănirii populației. Pentru a contracara acest fenomen, administrația publică locală face eforturi de a asigura condiții civilizate de viață, demarând și desfășurând numeroase proiecte de investiții în infrastructură, învățămând și sănătate.
“Eu m-am născut în Cișmeaua Nouă, dar după un an de zile tata s-a mutat în Rahman, care este satul în care am crescut. Rahman era comună, dar ulterior, după reorganizarea teritorială de la mijlocul anilor ‘60, a devenit sat component al comunei Casimcea. Din păcate, în ultimele decenii, satul s-a depopulat enorm”, povestește, pentru TLnews, primarul comunei Casmicea, Gheorghe Țilincă.
Primarul face parte dintre acei fii ai comunei care, după ce și-au desăvârșit studiile “la oraș”, a revenit în satul copilăriei, la începutul anilor ’80, fiind un tânăr cadru didactic. Ulterior, mai exact în 2004, a fost ales să conducă administrația publică locală, iar din acel moment și-a propus să facă din Casimcea un loc în care fii comunei să aibă un viitor.
“Oamenii au nevoie să trăiască într-un loc în care să fie lângă cei apropiați și să beneficieze de condiții de trai, pentru ei și familiile lor, în concordanță cu timpurile actuale. Vor un mediu care să le pună în valoare pregătirea profesională, un mediu în care copiii pot crește frumos și pot beneficia de condiții educaționale moderne”, consideră Gheorghe Țilincă.
Din toate aceste motive, primăria a încercat să ofere condiții civilizate de trai în toate satele ce compun comuna Casimcea, inclusiv în cele mai mici, în care fenomenul depopulării este unul accelerat și îngrijorător, precum Rahman, dar și în cătunele Cișmeaua Nouă și Hăidaru.
“La Rahman, în urmă cu patru ani, am reabilitat școala gimnazială, dar acum mai învață aici doar 21 de copii, majoritatea fiind ai unor cetățeni care s-au așezat de dată recentă în acest sat, iar perspectiva nu este foarte bună din acest punct de vedere”, spune primarul.
În prezent, cei aproximativ 300 de locuitori ai satului Rahman beneficiază de drumuri asfaltate în proporție de 90 la sută, de o rețea de iluminat public nouă și modernă, cu lămpi LED, cu consum energetic mic.
“Rețeaua de alimentare cu apă curentă am realizat-o în anul 2009, printr-un program finanțat de guvernul României, și asigură necesarul locuitorilor, aici nefiind problemele pe care le-am întâmpinat, în anii de secetă, la Corugea sau Războieni”, explică Gheorghe Țilincă.
Un mare regret al primarului este legat de starea actuală a bisericii din Rahman, ce poartă hramul Sf.Dimitrie, o biserică clădită cu mai bine de o sută de ani în urmă, situată pe un deal, fapt ce o face vizibilă din orice direcție ai intra în sat.
“Aici, am un mare regret… Din păcate și spre rușinea mea, biserica din satul Rahman se află într-o stare avansată de degradare. Ne-am propus, pentru anul viitor, să alocăm o sumă importantă și să reabilităm clădirea acestei biserici, care are și o valoare istorică și arhitecturală, ea fiind o copie aproape fidelă a mănăstirii de la Curtea de Argeș. Tot aici, în curtea bisericii, vom construi una dintre cele patru case mortuare pe care le construim în comună, cuprinse în planul de finanțare prin CNI”, dezvăluie primarul.
În proiectele de investiții demarate în comună, n-au fost uitate nici cătunele Haidaru și Cișmeaua Nouă. Astfel, la Cișmeaua Nouă a fost realizată rețeaua de alimentare cu apă potabilă, astfel încât toate cele 18 gospodării din cătun sunt racordate. Tot aici, a fost reabilitată și clădirea bisericii, în timp ce clădirea vechii școli, care fusese abandonată din lipsă de copii, a fost reamenajată și acum este folosită de către localnici drept sală de evenimente.
“Pentru perioada imediată următoare, dorim să asfaltăm șoseaua de acces dinspre drumul național, în jur de 3,5 kilometri, care acum este pietruit, la fel cum am pietruit și drumurile din interiorul satului, pe care dorim, însă, să le și asfaltăm. Străzile din sat beneficiază de iluminat public”, a mai spus Gheorghe Țilincă.
În ceea ce privește cătunul Hăidaru, aici mai locuiesc doar cinci familii, dintre care trei sunt venite de prin zona Sibiului, una de prin Vrancea și un locuitor de-al satului. Sibienii s-au așezat aici de mulți ani, și-au făcut ferme și cresc oi, având acolo o pășune foarte mare. Acum s-au integrat în comunitate și participă la evenimentele din viața comunei.