Credit Photo: Tulcea Noastra
Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), domnul Răzvan Burleanu, alături de oficialii FRF, domnii Mihai Stoichiță, Sebastian Bodescu și Felix Grigore au fost azi oaspeții Tulcei și ai Asociației Județene de Fotbal.
În calitate de gazdă, domnul Petre Badea, președintele Asociației Județene de Fotbal Tulcea, a invitat la întâlnirea ce a avut loc la Sala Dobrogea a Consiliului județean Tulcea și reprezentanți ai autorităților municipale, iar invitației i-au dat curs domnii George Șinghi și Dragoș Simion, viceprimari ai municipiului Tulcea.
Discuțiile s-au axat pe pregătirea unor evenimente fotbalistice după sfârșitul pandemiei Covid 19 și cu un accent deosebit pe pregătirea infrastructurii sportive. În cuvântul său de deschidere, preşedintele Asociației Județene de Fotbal Tulcea, Petre Badea a vorbit despre faptul că este nevoie de un sprijin al actualei administraţii publice municipale pentru fenomenul fotbal cu scopul de a avea o echipă reprezentativă la nivel de Liga a II-a sau măcar de Liga a III-a pentru a se valorifica unului dintre stadioanele din Tulcea, Stadionul Delta, pentru care FRF a investit în modernizarea suprafeţei de joc.
La rândul său, domnul George Şinghi, viceprimarul municipiului, a vorbit despre proiectul depus la CNI pentru modernizarea stadionului Cozma Zaiţ cu fonduri guvernamentale.
Pentru proiectul „Cupa Înfrăţirii” al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Tulcea, preşedintele FRF, domnul Rărvan Burleanu a adresat felicitări şi promisiunea că tocmai o astfel de deschidere către competiţii internaţionale ar putea face ca la Tulcea unul din loturile naţionale de fotbal de juniori, aflate sub coordonarea lui Mihai Stoichiţă, să se pregătească într-un cantonament anul acesta.
Articolul Șeful FRF a vizitat Tulcea, unde s-a întâlnit cu președintele Petre Badea (AJF) și cei doi viceprimari apare prima dată în Tulcea noastra.