Pro România uneşte campionii sub un singur nume: Clubul Sportiv Municipal Tulcea (P)

Pro România uneşte campionii sub un singur nume: Clubul Sportiv Municipal Tulcea (P)

Credit Photo: Tulcea Noastra

Ştefana Zibileanu este candidata partidului Pro Romania, filiala Tulcea, la funcţia de primar al municipiului Tulcea. Unul dintre proiectele asumate de către Pro Romania Tulcea se referă la sport.

„Sportul, în Tulcea, a ajuns pe ultimele poziții în prioritățile autorităților publice, iar acest lucru nu are ca bază lipsa rezultatelor la competiții sau lipsa interesului locuitorilor față de sport. Interes pentru sport există, atât pentru cel de masă cât și pentru cel de performanță, zilnic, atât copii cât și adulți improvizează atunci când vor să facă sport, avem campioni pe diverse ramuri sportive care, din păcate, trebuie și ei la rândul lor să improvizeze atunci când vor să se antreneze.


Împreună cu echipa de la PRO România Tulcea am gândit înființarea unei structuri sportive ca instituție publică de interes local cu denumirea ”Clubul Sportiv Municipal Tulcea” ce va funcționa în subordinea Consiliului Local a cărei activitate va fi finanțată de la bugetul local, prin parteneriate public-privat dar și prin sponsorizări cu scopul dezvoltării clubului ca structură sportivă complexă, care să cuprindă cu prioritate ramurile sportive cuprinse în programul jocurilor olimpice.


Misiunea CSM Tulcea va fi de a oferi educaţie cetăţenilor din Tulcea pentru sănătate fizică şi psihică, creşterea calităţii vieţii şi dezvoltarea performanţei sportive și va fi afiliat la federațiile sportive naționale și județene de profil pentru toate disciplinele practicate în cadrul acestuia.


În cadrul clubului se va organiza Centrul de Copii și Juniori CSM Tulcea care va avea o bază sportivă dedicată în cadrul clubului, ce va fi formată din terenuri cu gazon sintetic, teren cu iarbă naturală, terenuri cu zgură, terenuri cu tartan, pistă de atletism, spații de cazare pentru sportivi, minim două săli de sport (una pentru competiții și una pentru antrenamente), vestiare, sală de mese, sală de conferință și depozite pentru echipamente. Centrul de Copii și Juniori reprezintă prioritatea principală a CSM Tulcea, prin acesta se poate acorda tinerilor posibilitatea practicării sportului de masă cu scopul principal de a îmbunătăți starea generală de sănătate dar și de integrare în societate ca membru activ, oferind o șansă reală tinerilor cu aptitudini să facă performanță și acasă.”


Articolul Pro România uneşte campionii sub un singur nume: Clubul Sportiv Municipal Tulcea (P) apare prima dată în Tulcea noastra.