Atenție, se trage! Restricții de circulație în zona poligonului de garnizoană Cataloi

Atenție, se trage! Restricții de circulație în zona poligonului de garnizoană Cataloi

Credit Photo: Tulcea News

Primăria Tulcea atrage atenția populației că în poligonul de garnizoană Cataloi se vor executa, de mai multe ori în luna septembrie, trageri cu muniție de război.


Astfel, în perioada 08 – 09 septembrie, între orele 15.00 și 21.00, 16 – 17 septembrie, între orele 08.00 – 21.00, și 28 – 30 septembrie, în intervalul 08.00 – 15.00, se vor executa ședințe de tragere cu muniție de război în Poligonul de garnizoană Cataloi, iar în zonă se vor institui măsuri de siguranță pentru populația civilă cu scopul de a reduce la maxim riscurile.


Populația civilă care se află în zona poligonului este obligată să nu intre în perimetrul Zonei Militare Restricționate/ de siguranță al poligonului pe timpul tragerilor (valabil pentru persoane, animale, atelaje, autovehicule), să părăsească imediat zona în cazul în care au pătruns accidental, pe timpul tragerilor, să respecte semnificația indicatoarelor instalate și indicațiile personalului de pază referitoare la interzicerea pătrunderii în zona de siguranță restricționată pe timpul executării tragerilor, ridicării, mutării sau deplasării oricăror elemente de muniție și deșeuri metalice din zona poligonului sau apropierea acestuia, indiferent de natural lor.


Totodată, se interzice pătrunderea și apropierea oamenilor, animalelor și vehiculelor, pe timpul tragerilor, în Zona Militară Restricționată a poligonului de garnizoană Cataloi aflată între coordonatele specificate în protocol, de la podul peste calea ferată Cataloi de pe DN 22 Constanța – Tulcea, până peste cariera de piatră Mineri (Dealul Cîșla), cu o lărgime cuprinsă între 1252 metri și 1650 metri.


De asemenea, în timpul tragerilor, circulația rutieră va fi restricționată:



  • dinspre DN 22 dreapta Tulcea – Constanța, după podul pesta calea ferată;

  • dinspre satul Mineri, stânga DN 22 Tulcea – Galați, după halta de șlam, spre cariera de piatră;

  • toate drumurile dinspre satul Mineri spre carieră (Dealul Cîșla).

The post Atenție, se trage! Restricții de circulație în zona poligonului de garnizoană Cataloi first appeared on Tulcea NEWS.