Jandarmul tulcean Sorin Andrici aleargă la ultramaratonul de 24 de ore din Polonia

Jandarmul tulcean Sorin Andrici aleargă la ultramaratonul de 24 de ore din Polonia

Credit Photo: Tulcea Noastra

Jandarmul tulcean Sorin Andrici aleargă la ultramaratonul de 24 de ore din Polonia


Nu cred că jandarmul Sorin Andrici mai are nevoie de vreo prezentare.Toată lumea îl cunoaşte şi noi, tulcenii, ne mândrim şi ne lăudăm cu realizările sale de excepţie în viaţa sportivă.

Sâmbăta aceasta, Sorin va reprezenta România în cursa de ultramaraton 24h din localitatea PABIANICE – POLONIA!

„MULȚUMESC conducerii JANDARMERIEI TULCEA, colegilor mei și domnului Trufașu Gabriel, mulțumesc EXPLORER ROMÂNIA – TULCEA și domnului Ion Boncea pentru susținerea financiară!

Da, e o nouă provocare, mă voi bate cu cei mai buni alergători dar nici eu nu mă voi lăsa! Sigur îmi voi depăși limitele fizice însă mereu m-am bazat pe mentalul meu, doar sunt călit și antrenat de Jandarmeria Română! Atunci când simt că adidașii „plâng de durere” în picioarele mele, voi începe să fac un pact cu ea, durerea! Dacă reușesc, atunci am învins!

Voi alerga cu gândul la tulcenii mei și nu numai!

Alături de mine, pentru România, vor concura și ultramaratoniștii ce nu mai au nevoie de nici o prezentare: Mariana Nenu, Mara Guler, Cristi Borcan și Florin Simion! Mulțumesc Mihaela Roventa pentru încredere!

Voi alerga și pentru colegii mei jandarmi Nicolae Grigoraș și Aftene Vasile, acesta din urmă urmând să iasă la pensie după o viață trăită în Jandarmeria Tulcea! Vă doresc sănătate și pensie cât mai lungă! Obiectivul meu în cursă este RECORD PERSONAL!” – scrie jandarmul alergător pe pagina sa de facebook.

Sorin, suntem alături de tine şi ţinem pumnii strânşi, strânși, tare de tot! E greu, dar asta ştii şi tu! Când vei alerga, să ştii că sunt mulţi tulceni se gândesc la tine, iar acest lucru îţi va da forţa şi puterea să treci peste toate! Mult succes!


Articolul Jandarmul tulcean Sorin Andrici aleargă la ultramaratonul de 24 de ore din Polonia apare prima dată în Tulcea noastra.