Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

Credit Photo: Tulcea Noastra

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul


Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuita pe 29 august. Este ultima mare sărbătoare din anul bisericesc, pentru că pe 1 septembrie începe un nou an. Ziua Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul este o zi de post. Ni se cere să postim în această zi, pe de o parte ca să nu ne asemănăm cu Irod, care din cauza ospăţului fără măsură, a cerut ca Salomeea să-i danseze şi drept răsplată i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezătorul, iar pe de altă parte, ca să ne asemănăm cu viaţa înfrânată a lui Ioan.

Există persoane care au susţinut că ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul prefigurează Vinerea Patimilor. Şi după cum postim în fiecare vineri, că zi a răstignirii Domnului, tot astfel se cuvine să postim şi în această zi.


Menţionăm că în afară posturilor de lungă durată, avem şi posturi de o zi:

– miercurea, ziua în care Mântuitorul a fost vândut;

– vinerea, ziua în care a fost răstignit;

– pe 14 septembrie – Înălţarea Sfintei Cruci, în amintirea Patimilor Mântuitorului;

– pe 5 ianuarie, în Ajunul Bobotezei, în amintirea postului pe care îl ţineau în vechime catehumenii care urmau să fie botezaţi în ziua prăznuirii Botezului Domnului.


Sunt şi persoane care postesc şi lunea, în ziua închinată sfinţilor îngeri.


Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este o sărbătoare cu semnificaţie eshatologică, precum este şi Schimbarea la Faţă a Domnului şi Adormirea Maicii Domnului. Prin Schimbarea la Faţă ni se descoperă chipul pe care îl va avea omul unit cu Hristos – chip de slavă, prin Adormirea Maicii Domnului se arată că cel care L-a purtat pe Hristos se muta de la stricăciune la nestricăciune, în vreme ce prin această sărbătoare ni se revelează că toţi cei care nu au fost străini de pocăinţă vestită de Sfântul Ioan Botezătorul vor ajunge în rai.


Din acest motiv, Sfinţii Părinţi au rânduit ca cele trei sărbători să fie prăznuite în luna august, ultima lună din anul bisericesc, ca semn că acest chip al lumii va trece, că cer nou şi pământ nou vor fi (Apocalipsa cap 21).


Sfântul Ioan Botezătorul

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminţiei lui Aaron. Naşterea prorocului Ioan s-a petrecut cu şase luni înaintea naşterii lui Iisus. Naşterea sa a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său.

Există o lungă perioadă din viaţa Sfântului Ioan Botezătorul despre care nu avem informaţii. Cunoaştem că s-a retras în pustiu, unde a dus o viaţă de aspre nevoinţe, până în momentul în care a primit poruncă să înceapă să predice. Rolul lui Ioan nu a fost doar acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci şi acela de a-L descoperi lumii că Mesia şi Fiul lui Dumnezeu.

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

Din Evanghelie cunoaştem că Irod, la un ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei de naştere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemniţat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi plăcuse oaspeţilor şi îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată.

Capul Sfântului Ioan a avut, după tradiţia Bisericii, o istorie aparte. El a fost de trei ori pierdut şi de trei ori aflat. Prima şi a doua aflare a capului este sărbătorită pe 24 februarie, iar A treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuita pe 25 mai.


Potrivit tradiţiei, Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfântului Ioan Botezătorul din curtea Irodiadei şi l-a îngropat la Ierusalim, în muntele Eleonului, într-un vas de lut.


După un timp, un proprietar bogat şi slăvit a crezut în Hristos, şi lepădând poziţia socială şi toată deşertăciunea acestei lumi, s-a făcut monah, luându-şi numele de Inochentie. Ca monah, el s-a sălăşluit chiar la locul unde se afla îngropat capul Botezătorului Ioan. Dorind să-şi zidească o chilie şi o bisericuţă, el a săpat adânc şi a descoperit un vas de pământ în care se afla un cap. Prin descoperire dumnezeiască a aflat că este al lui Ioan Botezătorul. Când s-a apropiat însă de trecerea la cele veşnice, spre a nu fi găsit şi pângărit de păgânii ce se înmulţiseră în zonă, el l-a luat şi l-a ascuns din nou în pământ, în acelaşi loc.


Capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost prezent aici până în vremea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, când Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat unor doi călugări şi le-a poruncit să dezgroape cinstitul său cap. Aceasta e socotită cea dintâi aflare a sfântului cap.


În vreme ce călugării călătoreau cu capul sfântului într-un sac, au întâlnit un olar şi i-au dat acestuia să ducă sacul. Din cauza lenevirii lor, Sfântul Ioan i-a cerut olarului să fugă de cei doi călugări. Ajuns acasă, olarul s-a bucurat de multe binefaceri datorită prezenţei capului prorocului. Când şi-a simţit sfârşitul, olarul a pus capul sfântului într-o raclă şi l-a dăruit surorii sale. Racla va ajunge în grija lui Eustatiu, un monah arian, care locuia într-o peşteră. Multe minuni se vor petrece la această peşteră. Din nefericire, Eustatiu spunea că datorită puterilor sale sunt prezente minunile, oamenii neştiind ce ascunde în peşteră să. După un timp, Eustatiu, ştiind că va fi trimis în exil, îngroapă capul Sfântului Ioan Botezătorul.


Peştera va fi locuită de nişte monahi credincioşi, care vor ridica în apropierea ei o mănăstire. În anul 452, arhimandritul Marcel, stareţul acelei mănăstiri, a văzut un foc mare la peştera de lângă oraşul Emesa, în timpul cantării psalmilor. Aşa a aflat în chip minunat capul sfântului. Aceasta este socotită a doua aflare a cinstitului cap al Botezătorului.


În timpul luptei împotriva sfintelor icoane, capul Sfântului Ioan a fost îngropat la Comane, de unde a fost adus în Constantinopol, de către Sfântul Ignatie (860), în vremea împăratului Mihail. Aceasta este cea de-a treia şi cea din urmă aflare a cinstitului cap.

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul – tradiţii şi obiceiuri


În ziua de 29 august, când prăznuim Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, există credinţa în popor că nu trebuie să se folosească cuţitul, totul se rupea cu mâna. În popor se vorbea şi de începerea unui post, numit „de la cruce până la cruce”, un post care ţinea pana pe 14 septembrie (Înălţarea Sfintei Cruci), neconsemnat în calendarul creştin, care avea rolul de a-i curaţi pe cei care au săvârşit omoruri sau alte păcate grave.

Tot în popor era întâlnită şi interdicţia de a tăia şi mânca fructe şi legume cu formă rotundă, de exemplu pepenele nu era consumat în această zi. Subliniez că aceste obiceiuri nu au legătură cu Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, deci, nu trebuie respectate.


Pr. Florian Lungu


Articolul Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul apare prima dată în Tulcea noastra.