Un bărbat, probabil turist, s-a înecat pe plaja Sulina

Un bărbat, probabil turist, s-a înecat pe plaja Sulina

Credit Photo: Tulcea Noastra

Un bărbat, probabil turist, s-a înecat pe plaja Sulina


Trupul neînsufleţit al unui bărbat încă neidentificat a fost descoperit în această dimineaţă, lângă Sulina.

Bărbatul în vârstă de 40-45 de ani, a fost scos din apă în stare de inconştienţă totală, în zona digului de piatră de la Marea Neagră, la a doua estacadă, pe plaja Sulina. Echipaje ale salvatorilor au încercat zadarnic, timp de o oră, să îi aplice manevre de resuscitare, dar bărbatul a fost declarat decedat.

Cel mai probabil, conform surselor din MAI, acesta este turist, dar nu a fost dat dispărut până în acest moment. Cauza posibilă a decesului este înecul, dar acest lucru va fi stabilit după efectuarea necropsiei.


„La examinarea exterioară a cadavrului nu au fost constatate urme de violență. Trupul neînsuflețit al bărbatului urmează a fi transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Polițiștii au intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă ( moarte suspectă), efectuând cercetari pentru stabilirea identității bărbatului, precum si a tuturor circumstanțelor in care s-a produs incidentul.” – declară purtătorul de cuvânt al IPJ Tulcea, insp. pr. Irina Manolache.


UPDATE – ora 12.00


„În urma verificărilor efectuate, polițiștii tulceni au stabilit identitatea persoanei decedate, respectiv, un bărbat de 44 de ani, din județul Suceava.

Cercetările continua pentru stabilirea tuturor cauzelor și condițiilor in care s-a produs evenimentul.” – transmite IPJ Tulcea.


Articolul Un bărbat, probabil turist, s-a înecat pe plaja Sulina apare prima dată în Tulcea noastra.