Credit Photo: Tulcea Noastra
Crimă oribilă la Mihai Bravu. Un bărbat de 62 de ani şi-a ucis soţia şi a încercat să se omoare
În această dimineaţă, comunitatea liniştită din Mihai Bravu a fost zguduită de o veste şoc. Un localnic îşi omorâse partenera de viaţă!
Din spusele localnicilor, bărbatul, în vârstă de 62 de ani, era deosebit de gelos pe femeia cu care trăia în concubinaj, dar care îi era ca şi soţie… şi de multe ori îşi îneca amarul în alcool, după care o luă pe femeie la bătaie şi ameninţa că o omoară.
În această dimineaţă scenele violente s-au repetat. După o ceartă aprinsă, omul a bătut-o pe femeie până a omorât-o. Conştient de gravitatea faptelor, acesta a încercat să se sinucidă.
Chiar în aceste momente, locul crimei este împânzit de poliţişti şi ambulanţe. Dacă pentru femeie nu se mai poate face nimic, medicii se luptă acum (n.r. – ora 10.45) să îi salveze viaţa bărbatului.
Vom reveni în curând cu detalii oficiale.
Articolul Crimă oribilă la Mihai Bravu. Un bărbat de 62 de ani şi-a ucis soţia şi a încercat să se omoare apare prima dată în Tulcea noastra.