VIDEO – Prefectul Cristian Iordan- declaraţii despre pandemia Covid-19

VIDEO – Prefectul Cristian Iordan- declaraţii despre pandemia Covid-19

Credit Photo: Tulcea Noastra



Declarație prefect Alexandru Cristian Iordan – 16.03.2020


“Sunt Alexandru Cristian Iordan, prefectul Județului Tulcea și aş vrea să aduc la cunoştinta publicului o serie de informaţii cu privire la măsurile luate pentru prevenirea răspândirii virusului COVID 19 pe teritoriul judeţului Tulcea.

Încă de la început vreau să subliniez faptul că suntem la această dată singurul judeţ din sud estul României fără niciun caz confirmat şi sper ca această situaţie să se păstreze cât mai mult timp.

Am avut, aşa cum aţi aflat din comunicatele transmise prin intermediul paginii noastre de socializare, doar două suspiciuni, din care doar una prezenta semne de îmbolnăvire, însă la prima testare rezultatul a fost negativ.

Avem la această dată 20 de tulceni în carantină, care provin din zone roşii şi care nu prezintă semne de îmbolnăvire.

Mai avem alte 77 de persoane aflate în autoizolare la domiciliu, în scădere faţă de zile trecute. Aceste persoane au fost zilnic verificate de către echipe mixte formate din reprezentanți ai autorităților, în ultima săptămâna fiind făcute un număr de 525 de controale la domiciliu din care 65 în cursul zilei de duminică.

Alături de colegii mei de la ISU Delta, Poliţie şi Jandarmerie, precum şi Direcţia de Sănătate Publică, instituţii care formează grupul de coordonare al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, ne întâlnim de o lună cel puţin o dată pe zi. Împreună am reuşit să facem mai multe instruiri cu reprezentanţii primăriilor, cu medicii de familie, transportatori şi cu reprezentanţii unităţilor de cazare şi de alimentaţie publică, instruiri care s-au dovedit a fi benefice şi au fost apreciate ca atare.

De asemenea, am luat decizia ca instituţiile publice să întocmească un plan de continuitate şi să găsească soluţii de a evita, pe cât posibilul, relaţia directă cu publicul, fără a afectata activitatea curentă.

Aş vrea să mă refer şi la unele informaţii care au apărut în spaţiul public, prin intermediul reţelelor de socializare, şi care se referă la spaţiile identificate pentru cazarea persoanelor aflate în carantină.

Potrivit dispoziţiilor Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă aceste spaţii de cazare trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, printre care grup sanitar propriu.

La nivelul judeţului Tulcea au fost identificate mai multe locaţii care au fost verificate de echipe mixte formate din reprezentanți ai Prefecturii, DSP și ISU Delta, dar care nu au respectat criteriile mai sus amintite.

Tot prin dispoziţia Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă s-au verificat şi unităţi de cazare private, doar una dintre acestea, cu o capacitate de 60 de locuri, fiind dispusă să primească persoane pentru carantină timp de 14 zile. Cu aceasta a fost semnat de către DSP Tulcea un contract pe durata de o lună în baza OUG 11 din 2020.

Tot prin dispoziţia Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă locaţiile în care se află sau se vor afla persoane în carantină nu se fac publice.

În ceea ce privește starea de urgență fac precizarea că vor fi avute în vedere doar acele măsuri necesare prevenirii răspândirii virusului COVID 19. Prin urmare nu vor fi raționalizate alimentele, nu se vor fi închise drumurile publice și nu vor fi îngrădite unele drepturi și libertăți ale cetățenilor.

Am să închei cu un apel la calm şi responsabilitate din partea tulcenilor şi cu rugămintea de a se informa doar din surse oficiale.”


Articolul VIDEO – Prefectul Cristian Iordan- declaraţii despre pandemia Covid-19 apare prima dată în Tulcea noastra.