Credit Photo: Tulcea Noastra
Pe cine deranjează USR Tulcea? De ce mor “unii” de grija lor ?
Recent, un tulcean cu preocupări generate de lipsa de preocupare, s-a pus cu de la nimeni putere şi a făcut un sondaj pe un grup obscur de facebook, despre candidaturile USR şi Plus…ca să descopere el care dintre cei doi candidaţi va fi nominalizat din partea alianţei pentru cursa electorală în alegerea primarului municipiului.
Personajul cu pricina, trimis elegant la plimbare de către mai multe partide pe la uşile cărora a bătut, printre care şi USR, a încercat în repetate rânduri să ştirbească din imaginea useriştilor, dar…ca deobicei, nu prea l-a băgat nimeni în seamă!
Interesant e faptul că un ziar asumat de către liberali încearcă să bage băţul prin gard, pentru că în viitorul apropiat să creeze mici avantaje partidului pe care cu atâta pasiune îl reprezintă în cele scrise. Ei bine, le comunicăm celor interesaţi că USR Tulcea nu a comandat şi nu a girat nici un fel de sondaj, nicăieri! Nici măcar pe un grup obscur de facebook! Cel puţin, aceasta a fost poziţia adoptată de liderii USR Tulcea, atunci când i-am întrebat ce e cu sondajul respectiv. Mai mult, aceştia au spus că în momentul în care în Alianţa USR Plus va fi stabilit ceva OFICIAL, acel “ceva” va fi anunţat printr-un comunicat de presă asumat!
Aşa că, degeaba se străduiesc “unii” să bage băţul prin gard şi să facă scenarii din care să tragă foloase… Cel mai bine e să îşi vadă fiecare de partidul lui, fără să tragă cu ochiul în ograda altora, că nu cumva să le intre, accidental, vreo aşchie în ochi…
Acum, pe bune, nu cred că USR-ul sau Plus-ul nu s-ar descurca să îşi facă un sondaj, dacă ar avea nevoie de aşa ceva şi dacă ar avea de gând să o facă, nu ar cere ajutorul “prietenilor” trimişi la plimbare…şi nici nu ar avea nevoie de aprobarea partidelor care încearcă să se bage în seamă în orice chip.
Chiar dacă în USR sunt oameni noi în politică (da… chiar oameni noi, care nu au mai făcut politică NICIODATĂ), cred că sunt destul de maturi încât să se ocupe SINGURI de bucătăria lor internă…
Articolul Pe cine deranjează USR Tulcea? De ce mor “unii” de grija lor ? apare prima dată în Tulcea noastra.