Horia Teodorescu şi Ştefan Ilie sunt candidaţii pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Tulcea

Horia Teodorescu şi Ştefan Ilie sunt candidaţii pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Tulcea

Credit Photo: Tulcea Noastra


Horia Teodorescu şi Ştefan Ilie sunt candidaţii pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Tulcea


Într-o continuă luptă politică, de la cel mai înalt nivel şi până la cea mai mică unitate administrativ teritorială, alegerile locale din acest an se pare că dau bătăi mari de cap candidaţilor pentru funcţii alese, în destule partide şi alianţe.

Dacă este să ne raportăm doar la Tulcea, prima persoană care şi-a anunţat candidatura pentru Primăria Municipiului a fost Andaluzia Luca, din partea PSD. Până acum, oficial, nu mai avem nici un alt candidat intrat în competiţie!


La nivel judeţean , după ce preşedintele Horia Teodorescu a anunţat public, la mijlocul lunii ianuarie, că va candida pentru un nou mandat din partea PSD pentru funcţia de preşedinte al CJ, iată că apar noutăţi şi din partea liberală.

În anul 2018, preşedintele PNL Tulcea, Ştefan Ilie, anunţa că va intra în cursă pentru un mandat de primar al municipiului, arătând (pe bună dreptate) că oraşul are mari probleme. Recent, nu mai departe de o săptămână, Ştefan Ilie s-a sucit şi a declarat în ziarul Delta că îşi doreşte preşedinţia Consiliului Judeţean.


Readucem aminte cititorilor că anul trecut, liberalii tulceni au organizat o competiţie internă, prin care au trebuit să aleagă un candidat pentru primărie, dintre Ştefan Ilie şi Octavian Motoc. Aşa cum era de aşteptat, Ilie a câştigat competiţia şi, teoretic, conform celor declarate chiar de către şeful liberal, trebuia să candideze pentru primărie.

Iată că, preşedintele liberal a declarat că va candida acum pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Ce-l mână pe el în altă luptă? De ce a renunţat la municipiu? Ce l-a “sucuit” între timp?

Totuşi, după multe luni de suspans, avem doi candidaţi ai partidelor reprezentative, care îşi vor juca electoral cea mai puternică funcţie publică din judeţ, Horia Teodorescu – PSD şi Ştefan Ilie – PNL!


Conform tradiţiei şi a bunului simţ politic, preşedinţii organizaţiilor judeţene de partid, candidează pentru Consiliul Judeţean, iar cei ai organizaţiilor municipale, candidează pentru primării. În cazul PSD-ului, se întâmpla conform cutumei, HoriaTeodorescu şi Andaluzia Luca fiind lansaţi deja în cursa electorală. Dacă şi PNL-ul ar păstra algoritmul, ar însemna că, dacă Ştefan Ilie candidează pentru CJ, pentru primărie nu ar mai fi nici o surpriză şi liberalii ar merge cu Michael Gudu, şeful municipalei PNL. Pana la urmă e vorba si de asumarea candidaturii, care vine la pachet cu functia politică. Mi se pare jenant sa fii preşedinte şi să-i laşi pe alţii sa iţi poarte luptele politice!


Articolul Horia Teodorescu şi Ştefan Ilie sunt candidaţii pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Tulcea apare prima dată în Tulcea noastra.