Credit Photo: Tulcea Noastra
Scandal finalizat cu lovituri de cuţit, în plină zi, în municipiul Tulcea
În această după amiază la ora 15.45, poliţia şi ambulanţa interveneau la un caz de înjunghiere, într-o locuită din municipiu.
Din surse am aflat că între doi rromi de etnie turcă de pe strada Silvestru din Tulcea s-a iscat un scandal spontan. La un moment dat, unul dintre ei a scos cuţitul şi l-a lovit pe celălalt, în abdomen şi în spate, în zona coloanei vertebrale. La faţa locului au ajuns ambulanţa şi poliţiştii. Medicii l-au stabilizat pe cel înjunghiat şi l-au transportat la spital pentru îngrijiri. În acest moment (ora 16.00) poliţiştii de la ordine publică, judiciarişti şi mascaţii de la acţiuni speciale se află la faţa locului şi gestionează situaţia.
Dacă medicul legist va concluziona în urma consultaţiei că viaţa victimei a fost pusă în pericol în urma loviturii de cuţit, agresorul va fi reţinut 24 de ore prin ordonanţă de reţinere şi mâine va fi propus pentru arestare preventivă, pentru tentativă de omor. Mai există posibilitatea că rana să fie superficială şi atunci agresorul va fi cercetat penal pentru loviri şi alte violenţe. Vom reveni!
UPDATE – ora 18.30
“La data de 16 februarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Silvestru din municipiul Tulcea, a izbucnit un conflict spontan între doi bărbați.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat doi bărbați cu vârstele de 21 și 40 de ani, ambii din Tulcea, care în urma unui conflict spontan bărbatul în vârstă de 21 de ani a fost înjunghiat cu un obiect ascuțit. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În prezent se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului.” – a transmis Biroul de presă al IPJ Tulcea, punctul de vedere oficial al instituţiei.
Articolul Scandal finalizat cu lovituri de cuţit, în plină zi, în municipiul Tulcea apare prima dată în Tulcea noastra.